1. ” Nu am bani”
Este cel mai des invocat motiv. Și totuși, o parte importantă dintre cei care folosesc această scuză cheltuie o mulțime de bani pe doctori și analize medicale fără succes și fără rezultat. Pe primul loc în topul persoanelor care cheltuiesc foarte mulți bani pe investigații medicale sunt cei care suferă de tulburări de anxietate (cu sau fără atacuri de panică). Persoanele în cauză nu iau în calcul nici scăderea
performanțelor profesionale, adeseori regăsite în măriri salariale sau bonusuri pierdute, în zilele libere risipite, în concediile medicale prelungite. Direct sau indirect toate acestea reprezintă piederi financiare importante care ar asigura zeci de ședințe de psihoterapie. Nu mai discutăm de starea neplăcută în care rămân aceste persoane, uneori ani de zile.
2. „Psihoterapia costă mult”
De multe ori, la cei care folosesc această scuză, se observă cheltuieli mari fără sens, risipă sau chiar obiceiuri nesănătoase sau periculoase; de departe, pe primul loc în top se situează „dependenții”, care risipesc averi pe alcool, droguri, jocuri de noroc etc.
Pe de altă parte ține de priorități; adeseori suferința emoțională, psihică, este cumva mai puțin importantă decât alte lucruri. Se consideră că poate fi gestionată sau că „va trece de la sine”. Psihoterapia poate fi văzută ca o investiție: ceea ce vei obține te va ajuta ani de zile, restul vieții tale, cheltuiești de fapt pentru liniștea, împlinirea si viitorul tău!
3. „Nu am timp”
De fapt, timpul este problema în sine. Dificultatea de a gestiona corect timpul, de a păstra echilibrul între viața personală, cea profesională, distracție, relaxare, odihnă etc. duce la mare parte din problemele existente. Teama de a nu risipi timpul duce de multe ori la…risipa timpului. A merge la psihoterapie înseamnă, înainte de toate, să înveți sa îți faci timp pentru…tine. Iar în terapie vei învăța importanța timpului, cum sa te organizezi mai bine, cum să-l gestionezi corect și cum să restabilești echilibrul în viațata.
4. „Da’ ce, sunt nebun, să merg la psihoterapie?”
Scuza vine de multe ori din necunoașterea unor termeni, respectiv din confundarea unor termeni ca: psiholog, psihiatru, psihoterapeut etc. Ține de un anumit nivel de educație și informare. Mai există însă și teama de oprobiul public, să nu se afle cumva în familie, între prieteni sau colegi. Teama de stigmatul social sau profesional este uriașă, într-o cultură care nu recunoaște suferința psihică. Din păcate aceasta înseamnă că persoana, în loc să pună acentul pe nevoile proprii pune accentul pe părerea celorlalți, nesocotindu-și suferința și nefericirea. Persoanele în cauză nu înteleg nici că demersul psihoterapeutic se desfășoară într-unele dintre cele mai stricte condiții de confidențialitate si deci riscul ca să se afle că merg la psihoterapie este infim.
5. “Cred în Dumnezeu, iar religia spune că nu am nevoie de psiholog sa îmi rezolv problemele, ci de credință“
Din experiența noastră cu persoane religioase, acestea asociază religiile și practicile religioase cu credința. Dar ele nu înseamnă același lucru. A fi credincios sau a alege să mergi la biserica (indiferent de religie) nu are nicio legatură cu a merge la psiholog. Dimpotrivă, am putea spune. Credința pe care o ai, daca este una adevarată, te va ajuta să alegi calea cea mai buna pentru tine, te va încuraja, nu te va opri să iți rezolvi o problemă. Atunci cand trupul se îmbolnavește mergi la medic și faci analize. Cam așa stau lucrurile și când suferi de anxietate sau depresie, de exemplu. Pentru a reuși să găsești soluții ai nevoie de un psihoterapeut, adica acel specialist ce se formeaza în mulți ani, în scoli de formare și urmează numeroase ore de dezvoltare personală, de practică sub supraveghere, cursuri numeroase pentru a putea sa te ajute. Iar un psihoterapeut adevarat respectă convingerile religioase ale pacientului lui. Deși unii preoți au păstrat înca niște tipare învechite, foarte mulți recomandă credincioșilor să apeleze la psiholog atunci când observă că au o problemă, acest lucru fiind dovada că religia și psihologia (ca ramura asociată serviciilor de sănătate) ar trebui să fie complementare, nu antagonice. Ele lucreaza spre binele superior al omului, iar acest bine include sanatatea pe toate planurile.
6. „Ce poate să-mi facă un psihoterapeut, dacă eu nu pot să-mi fac?”
Aceasta este doar o parte din adevăr, cealaltă fiind faptul că, uneori, ajungem în situații pentru care nu găsim rezolvare și atunci o privire din exterior, obiectivă și neinteresată, poate fi salvatoare. Când simți că te scufunzi ai nevoie de un ajutor situat pe un teren stabil, capabil să te tragă afară din situația în care te afli. O părere din afară îți poate aduce o perspectivă cu totul diferită asupra unei situații.
Pe de altă parte, a merge la psiholog/psihoterapeut înseamnă începutul unei schimbări, primul pas spre a face pace cu tine însuți. Iar schimbarea presupune ieșirea din zona de confort, confruntarea cu propriile emoții, sentimente, cu umbra ta sau întunericul din tine. Acest proces te va trece prin multe stări contradictorii, de aceea poate fi dificil la început pentru că vei întâmpina rezistențe de multe tipuri. Însă și acestea sunt doar scuze deoarece cu fiecare etapă parcursă devii tot mai stăpân pe gândurile tale, pe modul în care simți și acționezi. Asadar, psihoterapia, care este un proces de evoluție, nu poate fi decat în beneficiul tău.
7.” La psihoterapeut merg doar cei slabi”
Studiile și experiența noastră îndelungată arată că lucrurile stau exact…invers. La pihoterapeut nu merg cei slabi, cei care aleg să își plângă de milă în loc să facă ceva, cei care se victimizeaza și așteaptă ca lucrurile să se rezolve cumva de la sine. La psihoterapeut merg cei care au curajul de a privi în interiorul lor cu deschidere, cu asumare, cei care își doresc cu adevărat o schimbare. Pentru ca, așa cum scriam și mai sus, schimbarea aduce cu sine ieșirea din zona de confort și înfruntarea propriilor limite. Însă învingătorii sunt întotdeauna cei care aleg conștient să își infrunte temerile, nu să le mascheze în spatele unui pumn de medicamente.
8. „Mai bine vorbesc cu un prieten/o prietenă”
Desigur, este un lucru foarte bun, care însă nu aduce întotdeauna soluția dorită, dar aduce riscul de a părea slab/slabă, de a fi judecat/judecată, de a primi o părere subiectivă etc. Câteodată cel mai bine discuți cu o persoană pe care nu o cunoști si pe care o găsești în persoana unui psihoterapeut, care nu te judecă, nu te compară, este cât se poate de obiectiv și, spre deosebire de prietenul sau prietena ta, are în spate ani de studii de specialitate și o experiență îndelungată. Prietenul sau prietena te pot asculta dar de cele mai multe ori nu te pot ajuta să găsești o soluție.
9. “Am citit ca alte persoane au fost, dar nu a funcționat”
Forumurile și grupurile sunt pline de păreri personale. Sunt descrise experiențe de tipul “am fost odată, dar nu a funcționat”, “nu e pentru mine”, “tot la psihiatru trebuie sa mergi daca vrei să te faci bine”. Ei bine, lucrurile nu stau așa în realitate. Atunci când nu te cunoști suficient de bine, nu te respecți, nu te apreciezi, e ușor să crezi ce spun/scriu alții, Dar ai încercat? Psihoterapia presupune un proces, înfruntarea unor limite, așa că e chiar puțin probabil să observi rezultate semnificative după o ședință, doua sau trei. Însă știința dovedește că funcționează și știi de ce? Deoarece medicamentele tratează simptomul, adică ceea ce experimentezi tu în anumite momente, dar nu cauza. Psihoterapia, acest proces îndelungat ce necesită răbdare și implicare conștientă, te duce la cauza, adică la exact ceea ce declanșează simptomele, pentru ca ele să nu mai apară. De aceea se recomandă în unele cazuri asocierea dintre psihoterapie și medicație, iar în altele doar psihoterapie. Mai mult decat atât, fiecare persoană înseamnă o unicitate, ceea ce a funcționat sau nu în cazul uneia nu este obligatoriu sa functioneze, sau, in cazul alteia. Nu există o psihoterapie ci există psihoterapia ”cuiva” așa cum nu există psihoterapeuți ci ”psihoterapeutul potrivit ție”.
10. Și, ultimul dar nu cel din urma: „Cum adică, terapie prin vorbă?!”
Scuză folosită de către cei care uită că tot ceea ce sunt, fac sau gândesc este rezultatul…vorbelor. Au vorbit cu părinții, cu familia, cu prietenii, cu colegii, cu profesorii. „Vorba” este cea care i-a educat și învățat. Vorba este cea care i-a ridicat, vorba este cea care i-a dat de pământ. Vorba înseamnă bucurie, plăcere și împlinire, vorba înseamnă suferință, tristețe și durere. Vorba este cea care i-a făcut să înțeleagă, să se schimbe.
Înainte de a putea exprima trebuie să gândim, gândim în cuvinte, în…vorbe. Nu putem exprima ceea ce nu putem numi. Iar atunci când vorbim gândim, ne descărcăm, ne eliberăm, înțelegem. Iar daca avem și un bun interlocutor….asta înseamnă terapia prin vorbă….
Valentin Pescaru – psiholog clinician, psihoterapeut
Raluca Ignat – psiholog clinician, psihoterapeut in formare