iulie 30, 2019

Schizofrenia, dusmanul din umbra

Schizofrenia nu reprezinta doar un diagnostic, nici pentru pacient, nici pentru familia sa ori persoanele implicate in tratarea acestei boli. Este ca o stampila asezata pe cartea vietii, stampila ce va marca fiecare fila.             Ce este schizofrenia si cum se manifesta? Abia ajunsesem la cabinet si incercam sa personalizez putin spatiul cand un barbat, trecut usor de prima tinerete, a batut la usa, apoi a intrat fara sa astepte sa fie invitat sau programat. Sub respectarea normelor metodologice si a confidentialitatii, mentionez ca toate informatiile referitoare la pacienti sunt confidentiale, aceasta fiind doar o poveste exemplificativa. S-a asezat pe scaunul din fata mea si a inceput sa vorbeasca. Trecea cu usurinta de la un subiect la altul, iar mesajele transmise nu aveau nicio legatura intre ele (vorbire si gandire dezorganizata). Dupa 2-3 minute a inceput sa imi povesteasca cum ca a avut un rol determinat intr-un razboi civil, ca […]
iulie 29, 2019

Cum să afli dacă te potrivești culturii organizaționale a companiei pentru care lucrezi?

Se întâmplă adesea să lucrez cu oameni care deși stăpânesc cu lejeritate arta de a se elibera de sentimentele de frustrare, de gestiona eficient anxietatea și relațiile conflictuale de la serviciu, totuși se simt incomod la job și vin spre cabinetul nostru, îngrijorați că ceva nu este în regulă cu ei. Orice companie are propria cultură organizațională, indiferent dacă aceasta este manifestă și se transmite noilor angajați într-un mod formal și organizat, fie că este implicită și noii veniți și-o asumă fără alte întrebări. Sentimentul de satisfacție la serviciu este direct legat de suma atitudinilor, comportamentelor, a eticii și valorilor predominante într-o companie. Conflictul apare odată ce ai deslușit care este cultura organizațional a companiei pentru care lucrezi și înțelegi în ce mod aceasta te prejudiciazã. Dacã mediul în care lucrezi este unul de tip machiavelic, unde, dacã te autopromovezi și te lauzi singur, ești recompensat, însã tu te simți […]
iulie 29, 2019

Tehnici de relaxare mentală – Imageria dirijată

Imaginea ghidată (sau vizualizarea) generează mental scene liniștitoare și poate fi o modalitate excelentă de a evoca răspunsul de relaxare. Imaginile pe care le alegeți – indiferent dacă sunt imagini, locuri sau experiențe – întăresc senzația de calm interior. În timp ce imageria este adesea apreciată ca fiind benefică pentru persoanele cu cancer sau alte boli grave, nu multe studii sprijină ideea îmbunătățirii sănătății prin această tehnică. Cu toate acestea, s-a dovedit că imageria diminuează durerea și efectele secundare ale diferitelor medicamente, inclusiv chimioterapia. Descrieri luxuriante ale plajelor cu nisip, apelor învolburate și câmpurilor de flori sunt adesea verbalizate de un terapeut sau înregistrate pe un CD pentru a ajuta oamenii să vizualizeze scenele de calmare. Asigurați-vă că imaginea este liniștitoare pentru dvs., deoarece exercițiul nu va fi eficient în caz contrar. De exemplu, un câmp de flori ar putea avea un rezultat negativ dacă suferiți de febra fânului. Dacă […]
iulie 29, 2019

Tehnici de relaxare corporală – Scanarea corporală

Scanarea corporală este o tehnică de relaxare care se bazează concentrarea asupra respirației și vizualizare. Această tehnică vă ajută să deveniți mai conștient de corpul dvs. și de conexiunea minte – corp. Majoritatea oamenilor se confruntă la un moment dat cu tensiuni lîn mușchi, pe care le resimțim în mod diferit. Am putea avea gâtul și umerii tensionați sau să simțim un cerc din fier care ne strânge fruntea. O scanare corporală ne poate ajuta să localizăm și să eliberăm tensiunea din corp. Efectuarea unei scanări corporale este destul de simplă. Concentrați-vă pe o zonă a corpului vostru pentru un moment și, în același timp, imaginați-vă acel mușchi deschis, cald și relaxat. Simțiți că orice tensiune se topește. În cartea lor ”Mind Your Heart”, medicii Herbert Benson și Aggie Casey recomandă următorii pași pentru a realiza o scanare corporală: Stați așezat sau întindeți-vă! Concentrați-vă asupra respirației. Inspirați  adânc, permițând abdomenului […]
iulie 29, 2019

Meditatia mindfulness – Arta de a rămâne în prezent

În lumea noastră ocupată, multitaskingul a devenit un mod de viață. Împăturim hainele spălate în timp ce avem un ochi la copii și altul la televizor. Discutăm pe telefoanele mobile, în timp ce continuăm să lucrăm la ceea ce avem de făcut. Plătim facturile, mâncăm o gustare și ascultăm soțul care se plânge de un proiect de la muncă, toate în același timp. Dar, în graba noastră de  a îndeplini sarcinile obligatorii, pierdem adesea legătura cu momentul prezent. Ne grăbim prin activitățile zilnice fără a fi cu adevărat atenți la ceea ce facem și cum ne simțim. Mindfulness, care își are rădăcinile în practicile budiste, ne învață să trăim fiecare moment chiar în timpul în care acesta se desfășoară. Este o practică a concentrării atenției asupra a ceea ce se întâmplă în momentul prezent și a acceptării fără judecată. Mulți doctori și terapeuți cred că Mindfulness poate fi un instrument […]