Ce este psihoterapia de cuplu

Gandirea creativa si rezolvarea problemelor
mai 20, 2019
Ce este coaching-ul cognitiv-comportamental?
iunie 11, 2019

Terapia de cuplu este o abordare psihoterapeutică ce urmăreşte rezolvarea problemelor apărute într-o relaţie, astfel încât să fie prevenită sau remisă suferinţa relaţiei. Este o terapie centrată în special pe blocajele şi dificultăţile apărute în relaţie, având în vedere însă şi experienţele individuale ale celor doi parteneri.
Se recomandă ca ambii parteneri să participe la şedinţele de terapie, dar în unele cazuri, în funcţie de situaţie, pot fi stabilite şi şedinţe individuale de psihoterapie.
Terapia de cuplu se recomandă încă din momentul în care apar în mod repetat anumite neînţelegeri, care negestionate corect şi în timp util, afectează relaţionarea şi comunicarea, generând insatisfacţie. Acumularea tensiunii şi a frustrărilor poate conduce în timp la distres afectiv, înstrăinare, situaţii conflictuale manifestate prin agresivitate verbală sau fizică și chiar la destrămarea cuplului.

Probleme ce pot să apară în relația/viața de cuplu

● Neînţelegeri sau conflicte generate de opinii diferite în legătură cu petrecerea timpului liber, nevoia de timp personal, organizarea activităţilor casnice, educarea copiilor etc.
● Instabilitatea relaţiei – despărţiri şi împăcări repetate.
● Insatisfacţie în viaţa sexuală.
● Supraîncărcarea cu sarcini a unui partener ce conduce în cazul acestuia la tensiune şi frustrare.
● Incapacitatea cuplului de a se adapta la schimbări şi situaţii precum: pierderea locului de muncă sau stresul generat de suprasolicitarea la locul de muncă, probleme financiare, o problemă de sănătate severă, naşterea unui copil etc.; aceste evenimente, care fac parte din viaţă, solicită cuplul să facă anumite schimbări pentru a se adapta la noua situaţie; refuzul schimbării, mediat de un stil de gândire rigid ce nu permite adaptarea la situații solicitante și etape noi, poate conduce la apariţia disfuncţionalităţilor în relaţie.
● Infidelitatea.
● Certuri repetate sau escaladarea conflictelor până la violenţă fizică.
● Iminenţa unui divorţ sau a destrămării cuplului etc.

Cauze frecvente care conduc la apariția problemelor în relația/viața de cuplu

● Lipsa comunicării sau incapacitatea de a comunica asertiv în legătură cu dorinţele şi aşteptările pe care le au unul de la celălalt.
● Lipsa empatiei.
● Incapacitatea de a se respecta şi valoriza reciproc prin întăriri pozitive.
● Incapacitatea de a-şi oferi reciproc suport emoţional şi afectiv.
● Toleranţă scăzută la frustrare.
● Incapacitatea de a ierta.
● Gelozia patologică (comportamente de verificare).
● Posesivitatea.
● Jocurile pentru putere şi control; dorința de a-l domina pe celălalt.
● Tendinţa de a-l culpabiliza pe celălalt pentru insatisfacţia personală sau tendinţa de autoculpabilizare; atât deprecierea celuilalt, cât şi deprecierea de sine conduc la înstrăinare și răceală afectivă – în primul caz apărând critica sau reproşul, iar în al doilea caz, atitudinea defensivă, retractilă.
● O imagine de sine slab dezvoltată la unul dintre parteneri sau la ambii, ce implică şi o autonomie personală slab dezvoltată; de aici decurg dependenţa de celălalt şi aşteptările emoţionale nerealiste.
● Stilurile de ataşament apărute în copilărie (anxios, evitant sau dezorganizat) ce fac dificilă relaţionarea în anumite cupluri; unul dintre parteneri se poate simţi „sufocat”, având o nevoie mai mare de independenţă, spaţiu sau timp personal, în timp ce celălalt partener se simte nesigur, anxios şi dependent.
● Suferinţele psihologice ale unui partener sau ale ambilor parteneri etc.

Care este rolul terapeutului, scopul terapiei şi cum se derulează terapia de cuplu

Rolul psihoterapeutului este acela de mediator, de liant şi de suport pentru ambii parteneri, în egală măsură, încurajând exprimarea sinceră a gândurilor, emoţiilor şi aşteptărilor fiecărui partener, precum şi ascultarea reciprocă plină de înţelegere faţă de punctul de vedere al celuilalt.
Într-un cadru intim, în deplină siguranţă şi confidenţialitate, ambii parteneri vorbesc deschis despre problemele apărute în cuplu, fiecare exprimând propria viziune asupra situaţiei. Ei se adresează atât terapeutului, cât şi unul celuilalt, devenind capabili să-şi spună lucruri pe care în mod obişnuit nu reuşesc să le comunice din diverse motive.
Demersul terapeutic nu urmăreşte găsirea unui vinovat, a unui „ţap ispăşitor” pentru impasul apărut în relaţie. Terapeutul nu este un judecător care „împarte dreptatea”, ci o persoană competentă, empatică, neutră și obiectivă, care poate identifica problemele apărute în cuplu şi îi ajută pe cei doi parteneri să conştientizeze cauzele problemelor şi să găsească împreună cele mai bune soluţii pentru rezolvare. Pentru aceasta este necesar ca ambii parteneri să-şi dorească suficient de mult să depăşească situaţia cu care se confruntă, să participe efectiv la soluţionarea problemei, să fie deschişi şi suportivi unul cu celălalt.
Prin întrebările pe care terapeutul le adresează ambilor parteneri, de exemplu, „Ce vă mai leagă în acest moment?ˮ; „Ce credeţi că vă mai poate ţine împreună?ˮ; „Cât de mult vă doriţi să rezolvaţi problemele din cuplu şi să rămâneţi împreună?ˮ s.a.m.d., el identifică resursele pe care cei doi le au la dispoziţie, unele poate neconştientizate de către ei, pentru a-şi îmbunătăţi sau reconstrui relaţia pe o bază mai realistă. Răspunsurile la astfel de întrebări îi ajută de asemenea pe ambii parteneri să conştientizeze dacă îşi doresc cu adevărat să-şi vindece relaţia şi să restabilească echilibrul ce a fost perturbat.
În prima etapă a terapiei, atunci când insatisfacţia sau tensiunea acumulată este mare, se urmăreşte dezamorsarea tensiunii prin ventilare emoţională (eliberarea de emoţiile toxice şi frustrarea acumulată) în cadrul unor discuţii sincere în care cei doi îşi exprimă frustrările şi aşteptările, înţelegând că doar dacă devin autentici şi oneşti unul cu celălalt vor reuşi să construiască o relaţie durabilă. În acest context este posibil ca în prima sau primele şedinţe discuţiile dintre parteneri să fie „mai aprinse”, însă terapeutul îi asigură pe cei doi de întreaga sa susţinere şi înţelegere şi reconsideră cearta dându-i o conotaţie pozitivă, constructivă, în sensul deblocării comunicării şi ventilării emoţionale. Astfel, cei doi parteneri nu au motive să se simtă jenaţi sau vinovaţi pentru modul în care se exprimă. Pe măsură ce se deblochează comunicarea, terapeutul observă procesul care se derulează, patternurile de comunicare între cei doi, stilul de gândire al fiecăruia, comportamentele disfuncţionale care au condus în timp la blocarea relaţiei etc. Reuşeşte astfel să identifice cauzele problemelor apărute şi ajută cuplul să conştientizeze aceste cauze. Cei doi parteneri înţeleg ce anume nu mai funcţionează şi cum au ajuns în impas. Această clarificare în ceea ce priveşte cauzele blocajelor apărute în relaţie este foarte importantă, întrucât constituie o bază pentru dezvoltarea de abilităţi care să permită gestionarea corectă şi în timp util a diverselor situaţii. Astfel pot fi evitate problemele şi conflictele pe viitor.
Atunci când cei doi îşi doresc şi decid să rămână împreună, scopul terapiei este acela de a îmbunătăţi relaţia şi de a restabili echilibrul şi armonia.
Pentru aceasta, dintre obiectivele urmărite, putem menţiona:
– îmbunătăţirea comunicării asertive;
– reconectarea afectivă;
– creşterea toleranţei la frustrare;
– flexibilizarea aşteptărilor fiecăruia astfel încât să devină mai realiste;
– acceptarea diferenţelor prin discutarea lor raţională ce vizează inclusiv negocierea şi găsirea unor soluţii de compromis acceptabile pentru ambele părţi;
– creşterea empatiei;
– reducerea dependenţei de partener prin îmbunătăţirea imaginii de sine şi creşterea autonomiei personale;
– restructurarea cognitivă, ce permite schimbarea tiparelor mentale rigide (schemele cognitive dezadaptative, convingerile iraţionale) care au mediat comportamente disfuncţionale al căror rezultat a fost distanţarea afectivă şi conflictul;
– dezvoltarea de abilităţi care să permită gestionarea situaţiilor conflictuale sau adaptarea la evenimente şi situaţii exterioare ce tind să perturbe echilibrul;
– îmbunătăţirea vieţii sexuale, atunci când există insatisfacţie sexuală şi se doreşte optimizare în viaţa intimă etc.
Obiectivele sunt stabilite împreună cu cei doi parteneri, în funcţie de priorităţile şi cerinţele acestora.
Progresul şi succesul terapiei depind foarte mult de disponibilitatea ambilor parteneri de a-şi flexibiliza aşteptările şi stilurile de gândire, de a-şi creşte toleranţa pentru a-l accepta pe celălalt fără condiţionări rigide.
Sunt cupluri care vin în terapie, iar unul sau chiar ambii parteneri spun că vor să continue relaţia doar dacă celălalt se schimbă în sensul dorit de ei, considerând că celălalt este vinovat de problemele apărute în cuplu. Este nevoie de timp şi răbdare pentru ca ambii parteneri să înţeleagă faptul că fiecare dintre ei a contribuit într-o anumită măsură la apariţia conflictului şi că depinde de fiecare în parte soluţionarea problemei.
Pentru ca o relaţie să fie salvată este necesar ca ambii parteneri să-şi dorească aceasta şi să fie dispuşi la anumite schimbări. Vor învăţa astfel să se adapteze într-un mod funcţional la diversele provocări.
De mare ajutor pentru ca o relaţie să redevină funcţională este şi conştientizarea faptului că disconfortul emoţional resimţit de fiecare nu se datorează evenimentelor exterioare sau persoanei cu care relaţionează, ci modului în care fiecare în parte percepe, interpretează şi reacţionează la ceea ce se petrece în exterior. Asumarea responsabilităţii pentru propria suferinţă permite găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor.
Scopul terapiei nu este însă întotdeauna acela de a-i împăca cu orice preţ pe cei doi.
În cazul unor cupluri sunt suficiente doar câteva şedinţe de terapie pentru a optimiza relaţia în vederea creşterii satisfacţiei reciproce, dar sunt şi situaţii în care resursele cuplului au fost aproape epuizate în timp, din cauza agravării conflictelor ce au uzat şi erodat relaţia. Unul sau chiar ambii parteneri nu ştiu dacă se mai poate face ceva pentru a remedia situaţia, sau chiar consideră că relaţia nu mai are un viitor, şi aleg să se despartă. Sunt şi cupluri în care cei doi sau unul dintre parteneri nu conştientizează faptul că cea mai bună soluţie pentru amândoi ar fi despărţirea, şi rămân – din cauza dependenţei și atașamentului – în relaţii toxice ce îi afectează profund.
Rolul terapeutului este acela de a-i ajuta pe cei doi să evalueze cu luciditate şi sinceritate starea în care se află relaţia lor şi să ia deciziile cele mai potrivite astfel încât să remită suferinţa. Decizia de a rămâne împreună sau de a se separa le aparţine în totalitate.
În cazul în care au optat pentru separare, scopul terapiei este acela de a-i susţine să traverseze cu bine acest proces de separare, astfel încât să nu ajungă în stări de suferinţă majoră, cu alte cuvinte, „să se despartă bine”.
Acest lucru este posibil prin conştientizarea şi acceptarea faptului că separarea este soluţia cea mai potrivită pentru amândoi.

Concluzii

În concluzie, pentru a reuşi să avem o relaţie de cuplu armonioasă şi împlinitoare este necesar să-i acordăm timpul şi atenţia pe care o merită. Timpul calitativ pe care îl petrecem împreună, împărtăşirea cu generozitate a ceea ce avem bun şi frumos o hrănesc şi o revigorează constant. Exprimarea cu sinceritate a propriilor limite, vulnerabilităţi sau nevoi personale îi conferă un cadru realist şi onest de dezvoltare, în care respectul reciproc este esenţial. Toleranţa, iertarea, susţinerea afectuoasă reciprocă, compasiunea şi acceptarea plină de înţelegere a diferenţelor o ajută să se adapteze la situaţii ce tind să-i perturbe echilibrul, prevenind astfel crizele majore. Toate acestea reprezintă de asemenea ingredientele unui antidot eficient pentru combaterea toxicităţii apărute în relaţie.
Dacă relaţia nu este întreţinută permanent, acea „energie a începutului” care o făcea efervescentă şi plină de încântare se consumă în timp, iar relaţia se uzează. Ajungem să ne întrebăm de ce nu mai este totul ca la început. Relaţia nu mai este ca la început deoarece noi nu mai suntem ca la început. Comoditatea sau stresul vieţii cotidiene au trecut relaţia pe un loc secundar, au privat-o de atenţia de care avea nevoie, iar rutina a luat locul bucuriei pe care o resimţeam cândva. De aceea este necesar să ne redescoperim partenerul periodic, într-o lumină nouă, să ne dezvoltăm continuu pentru a avea ceva nou de oferit şi a ne reîndrăgosti de noua variantă la care fiecare lucrează.
Dezvoltarea personală ne ajută să înţelegem că propria fericire depinde în primul rând de noi. Reducem astfel presiunea asupra partenerului şi aşteptările emoţionale exagerate pe care le avem de la el. Celălalt ne oferă în măsura în care doreşte, poate şi are ce să ne ofere, şi nu este nici corect şi nici sănătos să-l supraresponsabilizăm cu împlinirea tuturor nevoilor noastre. Asumarea responsabilităţii pentru rezolvarea problemelor personale şi capacitatea de a ne împlini chiar şi singuri nevoile personale fac să avem „fericirea la purtător”. Dacă plasăm această responsabilitate partenerului, e posibil ca o vreme să ne simţim confortabil şi în siguranţă, dar se întreţine astfel dependenţa de celălalt urmată de dezamăgire atunci când partenerul pleacă sau nu mai este dispus să ne ofere tot ce ne dorim. Bineînţeles că e normal, şi oarecum de aşteptat, într-o anumită măsură, să ne ajutăm şi să ne susţinem reciproc la nevoie, chiar prin anumite sacrificii asumate, dar aceasta se face într-un anumit echilibru, respectând disponibilitatea celuilalt, fără a fi prea intruzivi, revendicativi şi plini de pretenţii.
O relaţie armonioasă este o poveste frumoasă şi reală despre a oferi necondiţionat ceea ce avem şi a primi cu recunoştinţă ceea ce ni se oferă, urmărind să ne dezvoltăm atât personal, cât şi relaţional într-un cadru autentic, în care să ne simţim confortabil atât cu noi înşine, cât şi cu celălalt, fără a ne forţa să fim ceea ce nu suntem în realitate sau a ne impune prin jocuri de manipulare. Într-un astfel de cadru transformarea pozitivă vine în mod natural şi firesc, întrucât atunci când ne simţim acceptaţi şi apreciaţi pentru ceea ce suntem, ne simţim motivaţi şi catalizaţi să creştem din ce în ce mai mult, bucurându-ne de beneficii atât noi, cât şi partenerul şi relaţia de cuplu.

Dr. Rafaela Angelescu
medic – psihoterapeut – sex-terapeut