Copiii noștri cei fără copilărie

Ce înseamnă de fapt ”educație sexuală”?
noiembrie 6, 2018
Ghinionul jocurilor de…noroc (dependența)
decembrie 13, 2018

Copiii noștri cei fără copilărie
Ȋi iubim mai mult decȃt pe noi ȋnșine, nu e ȋndoială. Pentru ei ne dorim totul. Sau tot ce nu am avut noi. Pentru ȋndeplinirea acestui scop “nobil” ȋi purtăm dimineţile spre grădiniţe sau școli, cu tablete și smartphone-uri ȋn ghiozdanele imprimate cu logo-uri celebre, le lăsăm ceva bănuţi de cheltuială la buticul școlii și le promitem. Ce? Că le vom cumpăra tot ce ȋși doresc “dacă vor fi cuminţi și ascultători”, că ȋi vom duce ȋn vacanţa aceea promisă, că ne vom plimba ȋn weekend prin mall. Apoi plecăm grăbiţi spre jobul care ne seacă de puteri. Ȋi lăsăm la after pentru că nu au cu cine să stea acasă și ne ȋntoarcem seara. Obosiţi, lipsiţi de vlagă, cu gȃndul la următoarea zi, la ședinţă care ne așteaptă, la cina pe care trebuie să o pregătim ȋn grabă.
Temele sunt făcute, nu ne batem capul cu ele. Uităm uneori să le acordăm timp, să ȋi ȋntrebăm cum și-au petrecut ziua ori să ȋi ȋmbrăţișăm și să le spunem ce dor ne-a fost de ei.
Cine a furat copilăria copiilor noștri?
Vremurile sunt altele acum sau priorităţile părinţilor nu mai sunt cele de altădată?
Uneori ne apucă nostalgia și postăm pe facebook imagini cu șotronul, ne amintim cȃnd jucam “raţele și vȃnătorii” ori cȃnd ne alergam la “hoţii și vardiștii”. Jocurile copilăriei noastre au dispărut odată cu maturizarea noastră. Nu mai surȃd la ferestrele copiilor noștri imaginile desenate pe asfalt, nici nu mai avem curaj să ȋi lăsăm singuri ȋn faţa blocului ori să ȋi ȋnvăţăm să se ȋntoarcă de la școală “cu cheia la gȃt”. Vrem să ȋi știm ȋn siguranţă, de aceea ȋi verificăm prin GPS, ȋi vedem pe cameră, știm exact ce fac ȋn orice moment. Doar că nu suntem acolo. Nu, nu suntem, e doar o falsă impresie. Iar asta doare. Doare al naibii cȃnd așteaptă să vină mama o zi ȋntreagă, iar la căderea serii ea apare dărȃmată și spune că nu are timp. Cȃnd tata privește ȋndelung ȋn telefon și se enervează pentru imperfecţiunile celui mic.
Iar timpul trece nemilos și anii copilăriei se scurg. Ne trezim cumva, cȃndva, privind ȋntr-o oglindă și ȋntrebȃndu-ne cȃnd au crescut. Chiar așa, cȃnd? Doar noi nu am fost acolo să ȋi vedem, să ȋi ȋncurajăm, să le dăm aripi să zboare! Doar am plătit pentru a le oferi ”totul” (tot ce este material) ȋn schimbul timpului petrecut ȋmpreună. Dar ce vor ȋnvăţa din comportamentul nostru?
Să nu ne mire faptul că nu ne vor ȋnţelege atunci cȃnd nevoile lor de a cere vor depăși posibilităţile noastre reale de a cumpăra. Cȃnd se vor găsi refugii numai de ei știute, cȃnd se vor umili căutȃnd să ȋși umple golul, setea de iubire…
Ȋn ciuda oricărui lucru material, copiii noștri au nevoie de copilărie. Au nevoie să fim acolo atunci cȃnd au nevoie de noi. Să ȋi ȋmbrăţișăm, să le spunem cȃt de mult ȋi iubim, să le arătăm că ne pasă de ei, de nevoile lor și că venirea lor pe lume nu a fost un joc al sorţii. Un “Te iubesc!” spus la momentul potrivit poate schimba totul. O ȋntrebare de genul “Cum a fost ziua ta?” le poate da curaj să se deschidă.

Raluca Ignat psiholog, psihoterapeut in formare