Cu ce începe iubirea de sine

Adolescenta, apartenenta la grup si anxietatea
iunie 15, 2019
Episodul psihotic, dincolo de diagnostic
iulie 8, 2019

Ai auzit atât de des expresia ”iubește-te pe tine”. Pare așa de ușor. Însă, cum să fac asta?
Bombardamentul social, presiunea constantă asupra a tot ceea ce trebuie să fiu, să cumpăr și să fac, să citesc, să mănânc, să gândesc sau să trăiesc îmi pun la grea încercare iubirea, precum și stima sau conștiința de sine.

Iubirea începe cu stima de sine. Auzim deseori despre stima de sine și nu toți putem să înțelegem cu precizie la ce se referă mai exact: “Stima de sine este un concept, o atitudine, un sentiment, o imagine și este reprezentată prin comportament” (Virginia Satir, Arta de a făuri oameni). Mai concret, stima de sine este ceea ce gândesc despre mine, cum mă simt având aceste gânduri despre mine și cum îmi trăiesc viața în concordanță cu gândurile despre mine.

Stima de sine se învață în copilărie, în familie, dar se poate dezvolta la orice vârstă. Niciodată nu e prea târziu să începi să te schimbi. Când ne naștem nu avem nicio părere despre noi înșine, învățăm din mesajele pe care le primim de la cei apropiați care se ocupă de creșterea noastră, fie că e vorba de mamă, tată, bunici sau îngrijitori. Prin urmare în primii cinci – șase ani de viață primim informații și mesaje care ne definesc gândirea despre propria valoare.

Sentimentul valorii personale se dezvoltă numai într-un mediu în care diferențele individuale sunt apreciate, iubirea este aratată deschis, comunicarea este deschisă iar regulile sunt flexibile.

Generația mea a crescut din păcate într-o societate care nu aprecia diferențele, ci dimpotrivă în avântul uniformizării societății, acestea erau crunt taxate. Cine a crescut în anii ’80 știe exact despre ce vorbesc. De câte ori nu ai auzit: “De ce Mirela a luat 10 și tu numai 8?; De ce Marian poate și tu nu?; De ce nu ești și tu ambițios ca Angela?”. Mai mult deviza națională “nu există nu pot, există numai nu vreau” ne striga în față limitele personale, fără a ne îndruma spre o cale de “creștere”.

Prin urmare nu e de mirare că disponibilitatea noastră spre schimbare, spre creșterea stimei de sine este extrem de scăzută. Pentru că realmente nu credem că este posibil să reușim acest progres. Procesul schimbării începe odată cu conștientizarea individualității persoanei proprii. Deși fiecare dintre noi ne asemănăm cu majoritatea oamenilor de pe planetă: avem două mâini, două picioare, un cap, totuși amprenta noastră este unică. Nu există pe acest pământ un alt om care să dețină aceeași amprentă ca a mea, precum nu există o altă persoană pe acest pământ care să conțină aceeași structură psihică exact ca a mea. Poate să gândească la fel ca mine în anumite aspecte sau contexte specifice, dar în ansamblu nu este exact la fel ca mine.

Vă las aici, pentru reflectare, declarația de autoestimare, una dintre cele mai celebre lucrări ale psihoterapeutului de familie și cuplu, Virginia Satir:

”Eu sunt EU

Nu mai există nimeni pe lumea asta exact ca mine.
Mai sunt persoane care imi seamănă în anumite aspecte, dar nimeni nu îmi seamănă în totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emană din mine este sută la sută al meu, pentru că eu sunt cel care face alegerile.
Posed tot ceea ce ține de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile și ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: mânie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoție; gura mea și toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniștitoare; și toate acțiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalți, cât și cele direcționate către mine însumi.
Posed fanteziile, visele, speranțele și temerile mele.
Posed toate triumfurile și succesele mele, toate eșecurile și toate greșelile.
Pentru că posed tot ceea ce ține de mine, mă pot cunoaște foarte bine. Dacă fac asta, mă pot iubi și pot avea atitudine binevoitoare față de întreaga mea ființă. Apoi, pot face în așa fel încât să acționez în totalitate pentru binele meu.
Știu că există anumite aspecte în mine care mă nedumiresc și altele pe care nu Ie cunosc. Dar atâta vreme cât mă port cu bIândețe si iubire cu mine, pot căuta, cu speranță și curaj, soluții pentru puzzle și modalități pentru a afla mai multe despre mine.
Felul în care arăt și vorbesc, tot ceea ce spun și fac, tot ceea ce gândesc și simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic și mă reprezintă pe mine, așa cum sunt în acel moment precis.
Când, mai târziu, mă uit în urmă la cum am arătat și cum am vorbit, la ce am spus și am făcut, la cum am gândit și am simțit, pot găsi elemente care să mi se pară nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot păstra ceea ce s-a dovedit adecvat și pot inventa ceva nou pentru ceea ce am îndepărtat.
Pot sa văd, să aud, să simt, să gândesc, să vorbesc și să fac ceea ce vreau. Am instrumentele pentru a supraviețui, pentru a fi apropiat de ceilalți, pentru a fi productiv, pentru a înțelege și a pătrunde marea de oameni și lucruri din exteriorul meu.
Mă posed pe mine și prin urmare mă pot construi.
Eu sunt eu și sunt OK”.

Alina Costache
coach