Livia Bădescu

Livia Bădescu

Psiholog clinician
Psihoterapeut

Formări:

Terapie cognitiv – comportamentală
Dezvoltare personală și vocațională

Să ne cunoaștem

Sunt psiholog clinician cu drept de libera practica şi psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala in formare, consilier dezvoltare personală şi vocaţională, precum și membru al Colegiului Psihologilor din Romania.

Sunt o persoană sociabilă, sensibilă, luptătoare, care învață din eșecuri și care caută mereu soluții, iar dacă nu le găsește, le inventează. Dar înainte de toate, sunt și eu om. Un om care, ca și tine, cunoaște iubirea, durerea, frica, nesiguranța, lupta, neputința, dar și compasiunea, dăruirea, liniștea. Tocmai de aceea, prin darul meseriei mele, îmi doresc să îți fiu aproape în perioadele mai dificile pe care le traversezi, să-ți călăuzesc procesul dificil al schimbării, să te ghidez spre conștientizarea trăirilor și descoperirea de noi modalități de înţelegere şi gestionare a propriilor încercări.

Unicitatea fiecărei persoane mă fascinează și mă provoacă în aceeași măsură. Și asta pentru că experiența mi-a demonstrat de nenumărate ori că fiecare ființă umană are un potențial infinit de resurse și capacități interne de a-și găsi armonia interioară, echilibrul emoțional și psihic, indiferent de blocajele care apar sau aspectele mai dureroase ale vieții.

Așadar, te invit să pornim împreună pe calea transformării pentru o mai bună calitate a vieții și a relațiilor tale. Pas cu pas, împreună spre cultivarea liniștii interioare!

Experiență de lucru în:

Nu ai niciun produs în coș.