Lupta dintre generatii in cresterea copilului. Bunicii parentificati

Schizofrenia, dusmanul din umbra
iulie 30, 2019

In aceasta era digitala, in care oamenii au acces la informatii, tot mai multe femei si proaspete mamici dedica timp pentru a se informa despre noile metode de parenting, mai exact despre metoda cea mai potrivita de crestere si educare a unui copil si nu de putine ori se intampla ca multitudinea de informatii sa ii copleseasca pe parinti, iar acestia sa intampine dificultati in a selecta informatia si a o adapta propriului stil de viata si propriilor valori. In tot acest proces descopera ca nu impartasesc aceleasi valori ca si parintii lor si incep sa realizeze ca doresc sa isi creasca copii diferit de modul in care ei au fost crescuti, sa aibe un alt stil parental, sa inspire alte valori si sa evite cat mai mult sa intareasca acele comportamente disfunctionale si experiente negative pe care ei le-au trait, dorindu-si “o altfel de copilărie” pentru copiii lor. Insa nu despre metodele de parenting vom vorbi sau despre modul in care au fost crescute si educate generatiile anterioare, ci despre lupta pe care o duc parintii cu bunicii in cresterea copiilor.

O parte din generatia actuala de parinti se lupta cu nevoia de a fi parinti model, diferiti de proprii lor parinti, iar unii dintre ei doresc sa isi creasca copiii singuri, fara prea multe influente din propria familie, incercand sa aplice noile idei de parenting, toate acestea cu scopul de a creste copii siguri pe sine, independenti, cu un nivel ridicat de inteligenta emotionala si nu numai. Cu toate acestea, ajung rapid in punctul in care ambii parinti devin coplesiti de multitudinea sarcinilor pe care le au de indeplinit, de atributiile care revin rolurilor de parinti, soti, angajati, etc. sau se afla in situatia in care mama este nevoita sa se intoarca la serviciu. In aceste situatii, familiile au de facut o alegere intre a-si creste in continuare copii singuri sau a apela la ajutor extern (bona, bunici).

Prima categorie de parinti poate ajunge sa isi evalueaza abilitatile de parenting prin prisma sacrificiului de sine pentru cresterea copilului si timpului pe care il dedica pentru acest lucru. Acesti parintii care aleg sa isi creasca copiii singuri (desi le-ar prinde bine o mana de ajutor) pot deveni critici cu sine, anxiosi, stresati din cauza presiunii pe care si-o pun pe ei insisi pentru a se conforma modelului ales. Parintii care insa aleg sa ceara ajutorul bunicilor ajung sa duca o lupta cu acestia. Exista desigur si varianta in care parintii se conformeaza stilului de parenting al bunicilor si se bucura de ajutorul pe care il primesc, insa o categorie din ce in ce mai mare de parinti ajunge in conflict cu proprii lor parinti din cauza modului de abordare diferit, uneori chiar din cauza lipsei regulilor si a limitelor aplicate copiilor si chiar a dificultatilor bunicilor de a se conforma noului stil si de a intelege aplicabilitatea lui. Studiile arata ca tot mai multi bunici parentificati ajung in conflict cu proprii copii, se simt dezamagiti de ei, se simt folositi si ajung sa sufere de anxietate, distres, lipsa suportului social si izolare sociala (Shore si Hayslip,1994, Kelley, 1993, Butler si Zakari, 2005) intrucat cerintele parintilor sunt multiple, iar bunicii au mari dificultati sa se adapteze.

De cele mai multe ori, conflictele apar atunci cand parintii isi doresc ca bunicii sa aplice propriile lor metode de parenting, sa respecte regulile lor, sa ii creasca pe copii ca si cum ei ar fi prezenti, lucru care este foarte dificil de acceptat si de facut de catre bunici, intrucat deseori se intampla sa le fie puse la indoiala abilitatile sau sa fie evaluati si criticati pentru modul in care isi ingrijesc nepotii. Toate acestea afecteaza climatul familial, creaza tensiune si conduce la stari de anxietate, depresie si afectarea stimei de sine.

Un alt aspect de luat in considerare este confuzia de roluri, intrucat bunicilor „li se cere sa fie parinti pentru proprii nepoti”, cu toate ca se intampla sa le fie pusa la indoiala aceasta abilitate, iar ei devin confuzi. Unii dintre ei se vad nevoiti sa renunte la parerile lor cu privire la cresterea si educarea copiilor si sa adopte un stil nou, care uneori se afla in contradictie cu tot ceea ce stiau ei sau cu modul in care ei si-au crescut copiii. Nici pentru copii nu este usor sa gestioneze modificarile care apar. Se intampla deseori sa nu stie la cine sa se raporteze si sa resimta tensiunea dintre membrii sau sa asiste la disputele dintre parinti si bunici. Toate aceste lucruri se transpun in dificultati de relationare, tulburari de comportament si tulburari emotionale la copii, intrucat copilul nu stie la ce sa se astepte, la cine sa se raporteze, iar lucrurile devin greu de anticipat pentru el.

 Simona Balan

Psiholog clinician, psihoterapeut