Sunt copii mai puțin creativi?

Ce determină comportamentul agresiv şi cum putem gestiona crizele de furie?
octombrie 8, 2018
Ce înseamnă de fapt ”educație sexuală”?
noiembrie 6, 2018

Una dintre întrebările care îmi sunt adresate repetat este dacă am vreo explicație pentru ceea ce pare o scădere a creativității la copii.
Aceasta m-a făcut să mă gândesc la propria copilarie. Lipsa jucariilor făcea ca orice obiect, cât de simplu, să-și găsească multiple întrebuințări: un băț putea deveni o sabie, o mitralieră, un băț de oină și o mulțime de alte lucruri. Aproape orice obiect pe care îl găseam în jurul nostru putea avea aproape orice întrebuințare. Mintea noastră de copii transforma obiectul, îi conferea diverse caracteristici și întrebuințări conform propriilor nevoi. Lipsa ne forța să inventăm, să creăm ce aveam nevoie ca să ne îndeplinim scopurile.
Pe de altă parte, atunci când, în sfârșit primeam o jucărie care arăta într-un fel era vorba doar de timp până o desfăceam în cele mai mici bucățele ca să vedem cum funcționează. Era o curiozitate naturală, pură, sănătoasă, de a vedea cum este alcatuită, cum funcționeaza ceea ce noi încercam să creăm cu mintea noastră.
Asta ne făcea sa adoptăm o poziție activă în relație cu mediul din jurul nostru: niște fiare sudate între ele sau un pom mai accesibil în care ne puteam urca deveneau pe rând o corabie, o nava spațială, un castel. Mintea noastra era cea care crea totul, din…mai nimic.
Cealaltă parte importantă a copilariei era cititul: cărțile forțează gândirea să creeze scenarii. Mintea umple textul gol cu scenarii, cu culori, cu aventuri. Mintea imaginează povestea, forțând limitele imaginației. Și, de cele mai multe ori, cel ce citește devine parte din poveste, personaj principal în propria imaginație.
Exemplele pot continua.
Ce se întamplă în prezent?
Copilul primește jucării care sunt deja complexe, perfecte. Sunt deja păpuși, arme și alte asemenea obiecte. Nu mai are nevoie să le creeze, să le perfecționeze. Ele sunt deja mult peste ceea ce copilul ar putea imagina și crea. El doar primește, intrând într-o poziție mai degrabă pasivă în relație cu propriile jucării. Este explicabil astfel că se plictisește de aceste jucarii în doar cateva ore, maxim câteva zile. Nu are ce face cu ele, nu le poate transforma decât rareori în altceva, le-a cunoscut deja și știe că nu-i mai oferă nimic nou. Despre desfăcut, cunoscut si alcătuire? Foarte rar, căci jucariile moderne sunt facute să nu poată fi desfăcute, pentru a…proteja copilul.
Locurile de joaca sunt deja castele, corabii și nave spațiale, până în cele mai mici detalii. Au deja arme și alte ustensile. Nu mai este loc de îmbunătățire. Nu întamplător copilul caută alt loc, și alt loc și…tot așa. Caută noutatea în afara lui, nu o crează. Se satură. A văzut ce era de văzut.
Daca ajungem la tehnologia pusă la îndemâna copiilor de foarte devreme (telefoane, tablete etc.) suntem deja într-un alt plan. Copilul de cateva luni vede deja povestea, ea nu mai trebuie imaginată, creată de mintea lui. I se arată povestea, nu i se citește povestea. Și o vede într-un mod perfecționat: sunet, culoare, lumină. Este mult peste ce poate imagina și cuprinde mintea lui. Nu întamplător copii de vârste foarte mici par vrăjiți de ceea ce văd pe micul ecran. Ei devin pasivi in relație cu obiectele lor. Asteaptă din afară ceea ce nu (mai) pot crea dinăuntru. Mulți trebuie hrăniți de altcineva (la vârsta la care o pot face singuri) căci nu-și pot lua ochii de la ecran.
De fapt principiile creativitaății sunt simple. Mintea încearcă să rezolve, să gasească soluții pentru scopurile sau situațiile pe care le întâlnește. Încearcă să umple golul, să dea culoare, scop și sens. Să producă, să fabrice. Dacă nu este pusă într-o astfel de situație nu va învăța cum să o facă și asta o va pasiviza. Va aștepta să primească nu să caute. Mai bine vede filmul decat citește cartea.

Pescaru Valentin psiholog, psihoterapeut, sexolog