„Povestea de noapte bună“ Un ritual cu semnificații puternice
februarie 4, 2020
Totul despre imunitate
martie 1, 2020

Bolile autoimune – perspectiva psihologică

Bolile autoimune reprezintă o necunoscută pentru medicină. Mecanismele lor sunt prea puțin înțelese în acest moment și bulversante prin însuși mecanismul care le definește – atacarea propriului organism – lucru ce este împotriva logicii de funcționare a oricărui organism, care are ca primă funcție autoprotecția.
Bolile autoimune sunt afecţiuni cauzate de un răspuns nepotrivit al sistemului imunitar împotriva propriului organism. Din cauze necunoscute acesta va înceta să recunoască unul sau mai mulţi dintre constituenţii normali ai organismului propriu şi va produce anticorpi care vor ataca celule proprii, ţesuturi şi/sau organe. Acest fapt cauzează inflamaţia şi distrugerea organelor sau ţesuturilor afectate și duce la declanşarea afecţiunilor autoimune.
Există diverse ipoteze care încearcă să explice cauza: moștenirea genetică, intervenția unor factori toxici, virali, bacterieni etc. Bolile autoimune sunt cu atât mai complicate cu cât pot afecta un organ, un țesut sau întreg organism.
Cele mai frecvente afecțiuni autoimune sistemice sunt:
– Artrita reumatoidă și artrita juvenilă – afectează articulațiile;
– Lupusul eritematos sistemic – afectează pielea, rinichii, articulațiile, creierul, globulele roșii
– Sclerodermia – afectează pielea, intestinul, uneori plămânii;
– Sindromul Goodpasture- afectează plămânii, rinichii;
– Granulomatoza Wegner – afectează vasele de sânge, sinusurile, plămânii, rinichii;
– Polimialgia reumatică – afectează grupele mari de mușchi;
– Sindromul Guillain-Barre – afectează sistemul nervos.
În funcție de locul unde se dezvoltă, de organ, sistemul de organe sau țesuturile lezate întâlnim:
– Diabet zaharat tip 1 (insulele pancreatice Langerhans);
– Tiroidita Hashimoto sau boala Graves (tiroidă);
– Boala celiaca, boala Crohn, colita ulcerativ (tractul gastrointestinal);
– Scleroza multiplă;
– Boala Addison (glandele suprarenale);
– Ciroza biliară, colangita sclerozantă, hepatita autoimuna (ficat);
– Anemia pernicioasă (stomac);
– Miastenia gravis;
– Dermatomiozita;
– Arterita temporală, arterita cu celule gigante sau arterita Horton (arterele capului și ale gâtului)
La acestea s-ar adăuga și alte boli prea puțin înțelese, cărora li se acordă o cauză autoimună, printre care psoriazisul și endometrioza.
Diversele tratamente dau rezultate parțiale și temporare în cazul bolilor autoimune.
Ca psihoterapeut am avut multe persoane cu astfel de suferințe care au apelat la psihoterapie. Este interesant de observat că multe dintre aceste persoane, desi nu au apelat la psihoterapie pentru tratarea bolilor în sine ci pentru alte probleme au observat îmbunătățiri considerabile ale stării de sănătate, adeseori cu dispariția totală a simptomelor bolii, în condițiile în care nu exista o schimbare de tratament sau alte cauze care să explice situația.
Una dintre cele mai interesante perspective în înțelegerea modului în care apar și se dezvoltă bolile autoimune mi se pare cea a conflictului interior. Conform definiției bolilor autoimune, organismul se atacă pe sine, ca și cum părți din el sunt în conflict. Rezolvarea conflictului s-ar face, din această perspectivă, prin distrugerea unei părți din organism, interpretată ca un factor distructiv, rău.
În terapie conflictele interioare sunt reprezentate de sentimente și trăiri ambivalente sau contradictorii, de iubire și de ură față de anumite persoane, sau față de părți din sine. Spre exemplu, sentimentele copilului sunt prinse între iubirea față de mamă/tată (nevoia de iubire și de protecție din partea lor) dar și ura față de ei (datorată comportamentului nepotrivit, abuziv, agresiv față de copil). O altă situație des întâlnită este dependența de o anume persoană (părinte, partener, copil). Pe de o parte persoana consideră că nu poate trăi fără cealaltă persoană, pe de altă parte tocmai asta îi produce suferință și slăbiciune. Gândurile inacceptabile, convingerile nesănătoase, atitudinile distructive, relațiile toxice cu partenerul stau de multe ori la baza dezvoltării bolilor autoimmune și, pe de altă parte, rezolvarea acestor situații duce la dispariția completă a bolii.
O altă situație pe care am întâlnit-o adeseori în practica profesională ca psiho-sexolog este legătura dintre afecțiunile în zona genitală (inflamații, infecții repetate, dureri fără cauză organică) și conflicte legate de partener, abuzuri sexuale, probleme emoționale legate de insatisfacția sexuală, dar și de convingeri religioase, frici profunde (de sarcină), de opoziția de a avea un copil etc.
În alte situații o persoana se urăște pe sine datorită unei fapte, a unor gânduri, a unui anume comportament etc. Incapabilă de a se ierta pe sine practic dezvoltă un conflict cu propria persoană, până în măsura în care acest conflict o va devora (la propriu) – sună cunoscut?
Aici apare o idee care este din ce în ce mai des vehiculată de medicina și respectiv de psihologia modernă – desi se vorbește despre minte și corp, psihic și fizic, de fapt cele două nu pot fi separate. O suferință psihică (emoțională) va influența, mai devreme sau mai târziu corpul, și…invers. O suferință organica, fizică, îndelungată sau gravă va influența starea psihico-emoțională a persoanei. Diverse cercetări arată chiar că putem înțelege și unde se va localiza, la nivel fizic, o anumită suferință psihică.
Spre exemplu: dificultatea de a pune limite, de a exprima propriile nevoi, de a comunica ”celuilalt” gandurile și trăirile afectează gura, vocea, gâtul.
Suferințele emoționale îndelungate, pierderea persoanelor dragi afectează unele organe ș.a.m.d.
În concluzie bolile autoimune trebuie abordate holistic, înțelese prin prisma dualității psihic-somatic, iar din acest punct de vedere îmbinarea intervenției medicale cu cea psihologice este esențială.

Pescaru Valentin
Psiholog, psihoterapeut, sexolog