Ni se intampla tuturor sa mai uitam cate ceva. Un obiect ajuns intr-un loc in care nu avea ce cauta, un eveniment petrecut recent a carui data ne „scapa”, numele unei persoane pe care abia am cunoscut-o sau ce am mancat la cina, in ziua precedenta. Atunci cand devenim constienti ca am uitat intervine partea noastra rationala care ne transmite un sentiment de ingrijorare. Este normal? Ce inseamna uitarea si pana unde poate merge „uitatul” asa incat sa nu ne afecteze functionalitatea?
Limita dintre sanatate si patologie este adesea foarte fina, de aceea este necesar sa privim uitarea din mai multe perspective.
Uitarea ca proces normal
Zilnic ne intalnim cu multe persoane, acasa, in cercul de prieteni, la locul de munca, la sala, la cumparaturi. Desfasuram multe activitati, luam contact cu lucruri si informatii noi. Daca am vrea sa retinem absolut tot ce traim, toate cuvintele si gesturile pe care noi le facem sau cei din jur le fac, probabil ca ni s-ar parea imposibil. De aceea, retinem informatiile pe care ne concentram suficient, care ne intereseaza. Creierul, acest computer al organismului nostru, este dotat cu o inteligenta care stie exact ce informatii ne intereseaza si ce poate „ascunde” sub forma uitarii. Asadar este perfect normal daca din cand in cand mai uitam cate ceva putin important pentru noi. Uitarea „normala” mai este caracterizata de niste elemente: persoana stie ca…stie, ca are informatia undeva inauntrul ei si o va cauta, va face legaturi, conexiuni cu alte elemente/informatii si o va regasi. Si cand da peste informatie stie ca este cea potrivita (e un fel de moment „aha!”).
Uitarea survenita in urma unei traume
Se intampla adesea ca victimele ce au suferit traume majore sa nu isi aminteasca evenimentele integral sau ce s-a petrecut in perioada urmatoare (de la cateva ore pana la cateva zile). O trauma reprezinta mult mai mult decat ceea ce mintea noastra poate intelege. Pentru a putea sa isi desfasoare normal procesul si sa coordoneze intregul organism, creierul are nevoie sa inteleaga intotdeauna de ce. Structura lui este logica. O trauma (viol, accident, moartea fulgeratoarea a cuiva drag, a fi martor la crime, violuri, dezastre naturale, razboaie etc.) pune creierul in situatia de a nu intelege. Este prea mult si prea dureros, nu poate fi acceptat, asa ca este mai usor sa partajeze unele informatii pentru a proteja victima. De aceea, in astfel de situatii uitarea unui eveniment sau fragmente ale acestuia este perfect fireasca, este un mecanism de aparare. Acele parti uitate vor iesi la suprafata in momentul in care victima va fi pregatita sa le faca fata, sa supravietuiasca. Acest lucru se poate intampla spontan, ca urmare a psihoterapiei, odata cu procesarea si integrarea traumei.
Uitarea in urma unor conditii medicale (AVC, tumori cerebrale, afectiuni neurologice etc.)
Atunci cand anumite parti ale creierului sunt afectate direct de o afectiune, fie ca este vorba de o tumora, hemoragie, traumatism cerebral sau alta boala, apare uitarea. Pot fi uitate evenimente produse inainte de debutul evenimentului (amnezie retrograda) sau dupa debut (amnezie anterograda). Amintirile uitate in amnezia retrograda se intorc mai usor decat cele pierdute in amnezia anterograda. Acest lucru se poate intampla si la uitarea survenita in urma unei traume. Totodata, exista posibilitatea ca unele amintiri sa nu se mai intoarca niciodata.
Uitarea cauzata de stres, oboseala, deshidratare, infometare
Pentru toate procesele pe care le realizeaza, organismul are nevoie sa i se acorde timpul si respectul cuvenit. Asta inseamna ca, pentru a functiona la nivel optim si a memora informatiile importante, creierul are nevoie de hrana corespunzatoare, oxigen, timp de odihna in care sa isi faca reglarile. Studiile arata ca atunci cand ne relaxam sau dormim activitatea cerebrala este intensa. Creierul nu doarme. Ne putem gandi la el ca la un calculator care, din cand in cand are nevoie de un update. Daca nu i-l acordam, va gasi o alta cale sa isi faca setarile. Fie va uita anumite informatii importante, fie va baga organismul in „carantina” producand o afectiune. In aceste situatii, uitarea este produsa de faptul ca nu suntem odihniti, hidratati, hraniti bine, nu ne acordam timp pentru noi insine.
Uitarea ca urmare a consumului de alcool, tutun, droguri sau anumite medicamente
Abuzul de alcool sau tigari, consumul de droguri, creeaza in creier dezechilibre chimice si au ca efect, intre altele, uitarea. Anumite medicamente pot avea ca si efecte secundare uitarea, insa in acest caz perioada este limitata la administrare. Odata cu oprirea medicatiei efectele secundare dispar.
Uitarea cauzata de factori hormonali
Fie ca vorbim de afectiuni tiroidiene care creeaza dezechilibre hormonale, dar si chimice, menopauza la femei sau andropauza la barbati, uitarea poate sa fie o consecinta a acestora, insa nu o regula.
Uitarea la batranete
Ca ne place sau nu, batranetea este o etapa a vietii fireasca. Ea vine insotita de declin bio-psiho-fiziologic. Miscarile incetinesc, se instaleaza lentoarea. Organele functioneaza si ele mai lent, la fel si creierul. Uneori poate sa apara uitarea, la varste inaintate. Daca nu este insotita de alte simptome care sa interfereze cu desfasurarea activitatilor zilnice, atunci uitarea ar putea sa nu puna probleme. Insa, recomandarile principale ale specialistilor sunt ca atunci cand sunt „uitate” des diverse lucruri sa se solicite cat mai repede ajutor specializat, ce include evaluare cognitiva. Numai asa pot fi prevenite si tratate afectiunile neurodegenerative (boala Alzheimer, demente). Este foarte important sa retinem ca nu orice uitare este semn de Alzheimer, asa cum nu orice simptom al unei boli se datoreaza batranetii.
Uitarea in afectiuni psihice/psihiatrice/neurologice sau ca debut de boala Alzheimer
Uitarea poate insoti frecvent anumite afectiuni, cum ar fi depresia. Persoanele afectate pot uita lucruri care le faceau placere altadata, gusturi, experiente.
In alte afectiuni, uitarea poate chiar sa reprezinte primul semn al acestora. Studiile recente arata ca boala Alzheimer isi are debutul incepand cu varsta de 40-45 de ani. De la debutul bolii Alzheimer si pana la debutul dementei in boala Alzheimer pot sa treaca chiar si 15-20 de ani. In tot acest interval declinul cognitiv este minim si poate fi usor trecut cu vederea, si poate fi compensat de catre creier. De aceea, boala Alzheimer este adesea diagnosticata abia in stadiul in care se instaleaza dementa, adica atunci cand recuperarea este dificila, chiar imposibila. Stim ca nu exista vindecare pentru demente, insa in stadiile usoare si moderate, cu interventie psihoterapeutica regulata, practicarea unor jocuri si exercitii specifice, functionalitatea pacientului poate fi pastrata o perioada indelungata. Procesul de degradare poate fi incetinit prin exersare frecventa in cadrul psihoterapiei individuale sau de grup. Se recomanda evaluare cognitiva la persoanele care uita des, mai ales incepand cu varsta de 40 ani. Evaluarea se realizeaza usor, prin aplicarea de catre un psiholog clinician a unor teste specifice. In functie de rezultate se evalueaza riscul si planul de interventie, acolo unde este cazul.
Si o perspectiva diferita: memoria, respectiv uitarea au si o latura…emotionala.
Tindem sa retinem mai bine situatii/informatii/evenimente care au o incarcatura emotionala semnificativa si respectiv tindem sa nu retinem, sau sa uitam, informatii care nu sunt de interes sau care nu ne fac bine. Cu alte cuvinte avem o memorie/uitare selectiva – retinem ceea ce ne intereseaza si refuzam/uitam ceea ce nu ne intereseaza/ne plictiseste.