Suntem oameni şi trăim ȋn societate, aşa că ȋncercăm să avem o conduită potrivită mediului social pentru a fi acceptaţi. Ȋntr-o măsură mai mare sau mai mică ne conformăm unor reguli şi norme. Continuăm să ne desfăşurăm activităţile obişnuite, fără a ne ȋntreba prea des dacă ele reprezintă ceea ce ne dorim cu adevărat să facem ori dacă noi suntem cei care ne dorim să fim. Uneori, putem vedea ȋn jurul nostru oameni care prezintă un comportament agresiv, aparent fără motiv, sau ni se poate ȋntâmpla nouă ȋnşine să ne ȋnfuriem fără să ştim ce a declanşat această stare. Dăm vina pe stres, hormoni, discuţiile cu şeful sau partenerul. Numai acolo unde ar fi bine să ne uităm, omitem: ȋn noi.
Ȋn anul 1971, psihologul American Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, a creat experimentul Stanford (Stanford Prison Experiment) ȋncercând să demonstreze prin acesta faptul că, ȋn condiţii dificile de trai, supuşi unei presiuni mari din exterior, neavând mijloace de descărcare, oamenii normali pot deveni agresivi. Pentru acest experiment Zimbardo a recrutat 24 de studenţi de sex masculin pe care i-a considerat sănătoşi fizic şi stabili din punct de vedere psihic. Pentru a putea desfăşura experimentul, psihologul a creat o ȋnchisoare “falsă”. 12 dintre cei 24 de studenţi au fost puşi ȋn rolul de gardieni, iar ceilalţi 12 ȋn rolul de prizonieri. A ȋnfiinţat celule fictive, la subsolul universităţii, ȋn care studenţii au fost de acord să rămână ȋnchişi pentru o perioadă cuprinsă ȋntre 7 şi 14 zile. Odată ȋnceput experimentul, studenţii şi-au luat rolurile ȋn serios, aşa ȋncât gardienii au produs agresiuni repetate prizonierilor şi au ȋntocmit pedepse pentru aceştia, deşi li se spusese de către Zimbardo, la ȋnceputul experimentului, să nu folosească agresivitatea. La rândul lor, prizonierii şi-au unit forţele pentru a lupta cu gardienii. Studiul a fost ȋncheiat după numai 6 zile, iar rezultatele acestuia l-au impresionat chiar şi pe iniţiatorul său. S-au constatat atât tendinţe agresive, cât şi sadice la studenţii care au intrat ȋn rolul de gardieni, ȋn timp ce la deţinuţi “tratamentele” din ȋnchisoarea falsă au dus la depersonalizare, dezindividualizare şi dezorientare. Ȋn acest fel, Zimbardo a demonstrat influenţa factorilor de mediu asupra comportamentului.
Ȋn condiţii improprii de trai se ȋntâmplă ca nivelul de agresivitate să crească. La fel se ȋntâmplă şi atunci când mai multe persoane ȋmpart un spaţiu de dimensiuni mici pe perioade de timp extinse, neavând posibilitatea ca fiecare să se bucure de intimitate, de momente petrecute cu sine ȋnsuşi.
Crizele de furie pot apărea acasă ori la birou şi se pot manifesta prin agitaţie, discuţii pe ton ridicat, agresiv şi se poate ajunge până la agresivitate fizică dacă persoana afectată nu va găsi o metodă prin care să ȋşi descarce tensiunile din interior. Putem observa comportamente agresive şi ȋn trafic, atunci când doi şoferi se şicanează, ajungând la claxoane insistente, injurii şi ameninţări.
Sigur că ȋn aceste situaţii este important să căutăm cauza care duce la comportamentul disfuncţional, nu să ne scuzăm dând vina pe mediu, societate etc. Graniţa ȋntre normalitate şi patologie este adeseori foarte fină, de aceea este bine să ne gândim, atunci când acţionăm, dacă prin comportamentul nostru facem rău altora sau ne provocăm nouă ȋnşine diverse pagube.
Pentru a putea să gestionăm crizele de furie apărute “ca din senin” e necesar să pătrundem ȋn interiorul nostru, să ne cunoaştem, să ne ȋnţelegem nevoile. Putem asemăna organismul nostru cu o oală aflată sub presiune. Ştim că acest tip de oale au nişte supape destinate să elibereze treptat din aburii ce se produc ȋn interior ȋn timpul fierberii. Dacă uităm să ridicăm supapa, atunci când vom ȋncerca să ridicăm capacul riscăm să ne rănim deoarece aburii se vor ridica ȋn mod violent deasupra oalei aflate pe foc. Acelaşi lucru se ȋntâmplă şi cu noi. Negăsind acele metode prin care să ne eliberăm constant de toate emoţiile negative acumulate, strângem, ţinem ȋn noi, iar la un moment dat ele vor ieşi la suprafaţă ȋn mod violent. Negând nu rezolvăm problemele.
Psihoterapia vine să ȋntâmpine aceste nevoi ale noastre, ne ajută să ne ȋnţelegem, să ne acceptăm. Cu ajutorul unui terapeut cu experienţă vom putea pătrunde ȋn interiorul nostru până acolo unde se află cauza ce duce la gândire distorsionată şi comportamente disfuncţionale. Numai indentificând-o putem ȋnvăţa cum să ne gestionăm gândurile şi emoţiile pentru a nu mai ajunge să acţionăm instinctiv sau agresiv.
Raluca Ignat
Psiholog, psihoterapeut ȋn formare