Ce este depersonalizarea – derealizarea?
Depersonalizarea este definită ca o detașare de propriile acțiuni, sentimente, gânduri și senzații, ca și cum ai privi din afara ta, din perspectiva altei persoane. Se poate compara cu situația în care privești un film cu…tine. Poți realiza că ce se întâmplă nu este real dar starea nu poate fi oprită și este extreme de neplăcută (poate fi comparată cu o dedublare a propriei persoane).
Adeseori depersonalizarea este însoțită de derealizare, adică de senzația că oamenii și obiectele din jurul tău nu sunt reale.
Depersonalizarea și derealizarea fac parte dintre tulburările disociative (”disociere” poate fi înțeles prin ”separare”/”despărțire”, separarea de tine sau de realitate)
Un astfel de episod poate dura de la câteva minute până la câteva zile sau săptămâni. De regula, simptomele încep să apară în jurul varstei de 16 ani, (uneori chiar mai devreme , în copilărie) sau, mai rar, după varsta de 20 de ani.
Simptomele sunt bizare, dificil de descris altor persoane și greu de înțeles atât de către persoana în sine dar și de către ceilalți. În funcție de cât durează și cât de des se repetă, ele pot interfera cu activitatea profesională, cu activitățile zilnice, pot crea probleme în relatiile cu familia și prietenii și pot împiedica persoana să se concentreze asupra unor sarcini sau să-și amintească unele lucruri.
Cum se manifestă depersonalizarea?
Simptomele depersonalizarii pot varia de la o persoana la alta, dar, de obicei, includ:
– Senzația că observi din exterior propriile gânduri, sentimente sau chiar părți ale corpului;
– Senzația că nu ești cel care controlează vorbirea sau mișcările/gesturile tale;
– Senzatia că brațele, picioarele sau întreg corpul sunt distorsionate, prea mari sau prea mici sau se mișcă aiurea;
– Amorțeală a simțurilor sau reacțiilor la lumea din jur;
– Senzatia că propriile amintiri ori emoțiile asociate cu acestea nu sunt de fapt ale tale.
Care sunt cauzele principale ale depersonalizarii?
– anumite trăsături de personalitate, ca tendință de a evita sau nega situațiile dificile sau dificultatea de adaptare la astfel de situatii; poate fi o fugă de o realitate care nu poate fi suportată, înțeleasă sau acceptată
– traumele severe, abuzul, agresiunile sexuale;
– stresul sever;
– depresia severa și prelungită;
– anxietatea intensă (cu sau fără atacuri de panică);
– consumul de droguri, alcool;
– tulburări psihice (psihozele).
Cum se tratează depersonalizarea?
Apariția acestor stări poate fi înțeleasă ca un semnal de alarmă că ceva din sistemul psihic nu mai poate gestiona corpul sau realitatea în care se află.
De multe ori depersonalizarea sau derealizarea pot anunța tulburări la debut (psihoze) sau pot indica faptul că stresul sau anxietatea au atins cote periculoase și trebuie luate măsuri urgente.
Dacă stările sunt mai rare se poate apela în primul rând la psihoterapie, pentru înțelegerea cauzelor sau contextelor în care se declanșează și gestionarea lor.
Dacă stările sunt dese, intense, durează mult și produc disfuncționalitate se recomandă tratament medicamentos, în funcție de evaluarea psihologică sau psihiatrică.
Valentin Pescaru
Psiholog expert, psihoterapeut, sexolog
