Ce este Tulburarea de Stres Post-Traumatic

Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD – posttraumatic stress disorder) reprezintă răspunsul sau reacția la acțiunea unui eveniment care depășește limita experienței umane obișnuite și care ar avea un efect traumatizant psihologic pentru aproape orice persoană.
Sindromul de Stres Posttraumatic este caracterizat în principal de expunerea unei persoane la un eveniment catastrofic, traumatic, care depăsește capacitatea acesteia de a face față situației traumatice. Se precizează în fiecare dintre criteriile de diagnostic, că un eveniment advers, catastrofic, precede PTSD.
Într-un studiu cu 6000 de participanți, cetățeni ai SUA, s-a arătat că 60% dintre bărbați și 51% dintre femei au experimentat cel puțin un eveniment traumatic în timpul vieții, 8% dintre aceștia dezvoltând PTSD (Kessler et al., 1995).
DSM-IV-TR (APA, 2000) include Sindromul de Stres Posttraumatic în sindromul de anxietate, iar DSM-5 include Sindromul de Stres Posttraumatic (PTSD) în categoria Tulburări legate de traumă și alți agenți de stres (Trauma-and Stressor Related Disorders). Din această categorie fac parte tulburări în care un eveniment advers, de natură traumatică sau nu, precede tulburarea psihică.
Sindromul de Stres Posttraumatic se declanșează prin expunerea la stimuli ca moartea cuiva, amenințarea cu moartea, injurii serioase la adresa propriei persoane sau agresiune sexuală. Este vorba fie despre experiența directă a evenimentului traumatic, fie martor la un eveniment traumatic sau aducerea la cunoștință a faptului ca un eveniment traumatic i s-a produs unui membru apropiat al familiei sau prieten apropiat (cum ar fi amenințarea cu moartea, moartea violentă sau accident).
De asemenea, PTSD este întreținut de trăirea repetată sau expunerea la stimuli aversivi ai evenimentului traumatic prin intermediul mijloacelor media, imagini, poze, video, reportaje tv, filme. Perturbarea cauzează stres considerabil din punct de vedere clinic cu consecință modificarea semnificativă a interacțiunilor sociale ale individului, capacitatea de muncă și alte funcții.
O atenție mare se acordă simptomelor legate de comportament, împărțite în DSM-5 (APA, 2013) în patru grupe față de trei grupe în DSM-IV-TR (APA, 2000):
1. Retrăirea evenimentelor: apariția spontană a memoriilor legate de evenimentul traumatic, vise care se repetă, așa numitele flash-backs sau alte manifestări psihice stresante, repetate, prelungite;
2. Evitarea: se referă la evitarea amintirilor stresante legate de evenimentul traumatic, a gândurilor, stărilor emoționale sau a stimulilor externi care reamintesc trauma;
3. Gânduri sau stare de dispoziție negative: se referă la emoții de la sentimentul stabil, durabil, distorsionat de culpabilizare proprie sau a celorlați până la înstrăinarea de ceilalți, diminuarea marcantă a interesului pentru activități zilnice care altădată produceau plăcere până la incapacitatea de a-și aminti aspecte cheie ale evenimentului traumatic;
4. Stare de hipervigilență, de hiperexcitare, persoana suferindă este ușor influențabilă și agresivă, reacționează rapid la stimuli externi, are tulburări de somn.
DSM-5 include două noi subtipuri de PTSD:
– La copii mai mici de șase ani
– Cu simptome disociative proeminente (fie trăirea sentimentului de detașare de propriul corp sau propria minte, fie trăirea senzației că lumea e ireală, distorsionată).
Pentru tratarea PTSD se folosesc diverse terapii, printre care terapia cognitiv-comportamentală concentrată pe traume, terapia procesării cognitive, terapia de desensibilizare și reprocesare a mișcărilor oculare și expunerea prelungită.
Analiza intervențiilor experimentale vizează găsirea unor modalități de remitere a simptomelor PTSD. A Multidimensional Meta-Analysis of Psychotherapy for PTSD este o metaanaliză ce are ca și scop prezentarea unei analize multidimensionale în psihoterapie în cazul PTSD, incluzând studii în care este arătată mărimea efectului, rezultatele clinice sunt semnificative și validitatea externă este demonstrată în evaluarea procedurilor și limitele tratamentelor.
Rezultatele sugerează că psihoterapia pentru PTSD produce efecte substanțiale. Estimările asupra eficacității au fost, în mod previzibil, mai ridicate pentru comparațiile pre-versus post tratament, care confundă efectele tratamentului cu trecerea timpului și alte variabile care nu au legătură cu tratamentul specific.
Având în vedere numărul relativ mic de studii, nu putem compara diferitele tipuri de tratament. 44% dintre cei care au intrat în tratament și 54% dintre cei care au terminat tratamentul au înregistrat îmbunătățiri la sfârșitul studiului.
A comparison of Narrative Exposure Therapy and Prolonged Exposure therapy for PTSD este un studiu al cărui scop a fost compararea terapiei expunerii prelungite și terapiei de expunere narativă.
S-au examinat manualele de tratament pentru a descrie fundația teoretică, componentele tratamentului și procedurile, inclusiv tipul, modul de utilizare al tehnicilor de expunere și a metodelor folosite, s-au examinat studiile clinice existente pentru a investiga gama de formate de tratamente raportate, populațiile studiate și datele clinice privind rezultatele.
În studiile efectuate s-a constatat că 86% din pacienții care au făcut terapia de expunere au avut rezultate mai bune decât pacienții din studiile de control.
La studiile de follow-up nu au existat diferențe între terapia de expunere și celelalte terapii.
Terapia expunerii narative este un tratament elaborat de cercetători și experți în sănătate mintală, asociați cu organizația „Victims Voice”, care funcționează pentru a proteja drepturile victimelor violenței organizate. A apărut ca răspuns la nevoile de a trata traume complexe și multiple, în mod deosebit pe refugiați.
Rezultatele au arătat că 86% dintre clienții care au trecut prin Terapia expunerii aveau rezultate mai bune decât clienții din grupul de control. În mod similar, Terapia expunerii a fost asociată cu rezultate semnificativ îmbunătățite, privind măsurători ca anxietatea și depresia, atât la post-tratament cât și la follow-up.
Aceste rezultate susțin Terapia expunerii ca un tratament eficient pentru PTSD, cu beneficii pe termen lung.
Preventing intrusive memories after trauma via a brief intervention involving Tetris computer game play in the emergency department: a proof-of-concept randomized controlled trial este o intervenție experimentală ce se aplică după o traumă psihologică, când amintirile senzoriale pot să apară repetat în minte, evocând emoții puternice, deturând atenția și perturbând activitățile curente. Sunt amintiri intruzive, o trăsătură clinică principală a tulburării acute de stres posttraumatic. În prezent intervențiile preventive pentru vizarea PTSD sunt ineficiente sau inaccesibile pentru majoritatea oamenilor.
Noi abordări sunt necesare. O potențială oportunitate de tratament este un „vaccin terapeutic cognitiv” care modifică encodarea traumei. Teoria consolidării memoriei sugerează un timp fereastră de câteva ore după traumatism în timpul căreia memoria traumei este maleabilă și vulnerabilă la eventuale modificări.
Cercetarea pe animale, examinarea proceselor moleculare și celulare în consolidarea memoriei demonstrează că este posibil să se interfereze cu memoria fricii, imediat după ce aceasta a apărut. Folosind un analog experimental al unui eveniment traumatic (film) în condiții de laborator controlate, s-a testat eficacitatea relativă a diferitelor sarcini cognitive în reducerea intruzivității amintirii.
În concordanță cu ipotezele, rezultatele arată că sarcinile vizuo-spatiale (de exemplu un joc) în timpul sau la puțin timp după eveniment, duc la o reducere a numărului de amintiri intruzive, în timp ce unele sarcini verbale (numărătoarea inversă, jocul verbal de joc Pub Quiz) poate crește amintirile intruzive. Sarcinile cognitive vizuo-spatiale nu acționează doar prin intermediul distragerii, ci prin interferență specifică modalității senzoriale ale memoriei intruzive.
În acest studiu s-a dorit să se vadă dacă jocul „Tetris” este eficient ca și componentă activă a unei intervenții, comparativ cu un grup de control.
Rezultatele au arătat că participanții la intervenție au înregistrat în săptămâna accidentului mai puține amintiri intruzive decât participanții din grupul de control.
Aceast studiu se află la interfața dintre cercetarea clinică și psihiatrie, psihologie și reacții post-traumatice. Principiile sale sunt derivate din cercetarea moleculară, celulară și neuronală privind consolidarea memoriei, alături de neuroștiința memoriei vizuale. Implementând o tehnică comportamentală pentru a modifica memoria emoțională intruzivă, rezultatele oferă o traducere critică și convingătoare a rezultatelor anterioare de laborator cu traume experimentale în „lumea reală”.
Intervenția comportamentală cu indivizi ce întruneau criteriile PTSD a cuprins două etape: o etapă de reamintire a memoriei traumelor, urmată de angajarea timp de cel puțin 10 minute într-un joc pe calculator cu cerințe vizuo-spațiale ridicate – Tetris. Intervenția a redus numărul de memorii intruzive cu 62% în săptămâna următoare, comparativ cu grupul de control.
De reținut este faptul că intervențiile propuse în cazul sindormului de stres postraumatic există, sunt eficiente (cele care și-au dovedit eficiența în studii clinice controlate), dar în aceelași timp, în urma cercetărilor, se conturează noi orizonturi de intervenție.
Alina Rotaru
psiholog