Deteriorarea creierului poate avea multe cauze: boli neurologice, traumatisme craniene, atacuri vasculare cerebrale, boli degenerative (demențe) etc. Toate acestea vor afecta funcționalitatea generală a persoanei pe multe paliere: autoîntreținere, mișcare, hrănire, somn, vorbire și multe altele. În majoritatea situațiilor accentul se va pune pe intervenția de criză iar apoi pe procesul de recuperare. În procesul de recuperare partea importantă este recuperarea fizică. De foarte puține ori însă se includ în acest proces de recuperare partea psihologică ce are două direcții: pe de o parte recuperarea funcțiilor cognitive afectate (atenție, concentrare, memorie, orientare) iar pe de altă parte psihoterapia, care se ocupă de șocul emoțional și psihic suferit de persoana care trece printr-o astfel de situație.
De aceea, constatăm de multe ori că deși există o recuperare fizică foarte bună starea psihică a persoanei, împreună cu funcționarea cognitivă sunt alterate. Întâlnim probleme de legate de anxietate, de depresie, de instabilitate emoțională, parte dintre ele datorate șocului emoțional trăit, iar parte de afectarea funcțiilor cognitive: pierderi de memorie, dificultăți de concentrare etc.
Clinica Serenity, datorită experienței specialiștilor ei în terapia persoanelor care suferă de deteriorări cognitive a pus la punct un program Îngrijește-ți creierul, care se derulează atât la sediul clinicii, cu respectarea normelor de siguranță împuse de epidemie, cât și la domiciliul celor interesați, prin intermediul unui set special de exerciții cuprins în Mapa Îngrijește-ți creierul .
Programul este condus de către Valentin Pescaru, psiholog-psihoterapeut cu 15 ani de experiență în evaluarea și psihoterapia tulburărilor mintale, a deteriorărilor cognitive și problemelor asociate acestora.
Fiecare pacient este abordat individual, printr-o evaluare complexă, pentru a se elabora cel mai potrivit plan de recuperare.
Pentru informații suplimentare puteți accesa siteul nostru: https://www.clinicaserenity.net/ sau puteți suna direct la 0745074845 Valentin Pescaru