Pentru unele femei, cel mai periculos loc este acasă. Violenţa împotriva femeilor precum agresiunea sexuală, violul şi “violenţa domestică” constituie o încălcare a drepturilor fundamentale ale femeilor privind demnitatea, egalitatea şi accesul la justiţie. Deşi prevenirea şi reacţia la violenţa împotriva femeilor necesită o abordare multisectorială, înţelegerea fenomenului, cunoaşterea consecinţelor, precum şi abordarea adecvată a victimei, ca supravieţuitoare a violenţei domestice contribuie la o mai bună înţelegere a fenomenului şi la evoluţia societăţii în ansamblul său.
Conform legislaţiei din România, “Violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.”[1]
Indiferent de factori ca etnia, mediul cultural de provenienţă, educaţia, culoarea pielii, starea economică, femeile sunt victime predilecte ale violenţei domestice, sintagma folosindu-se în vorbirea curentă pentru a desemna, de obicei, violenţa bărbatului împotriva partenerei sale.
Formele de manifestare ale violenţei familiale, potrivit legislaţiei din România sunt:
- a) violenţa verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
- b) violenţa psihologică – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţa demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
- c) violenţa fizică – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
- d) violenţa sexuală – agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
- e) violenţa economică – interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
- f) violenţa socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
- g) violenţa spirituală – subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
Un raport ONU arată că la nivel mondial din cele 87.000 de femei ucise în 2017, mai mult de jumătate au fost omorâte de parteneri sau de alţi membri ai familiei.. Date recente, indică faptul că în anul 2017, în România au fost raportate Poliţiei un număr de 20.531 de fapte de loviri şi alte violenţe comise între membrii familiei, o cifră aproape dublă faţă de nivelul indicat de un studiu realizat în 2003. Majoritatea agresorilor sunt adulţi de sex masculin (92%) iar majoritatea victimelor sunt adulţi de sex feminin (76%), dar şi minori [2].
Manifestată în spaţiul restrâns şi privat al familiei, violenţa domestică rămâne adesea ascunsă suficient timp ca rănile să dispară şi toţi cei implicaţi să se poată preface iar şi iar, că nimic nu s-a întâmplat şi că viaţa merge înainte. Dar a crede că urmele unor astfel de acte pot fi şterse definitiv este o simplă iluzie. În realitate fiecare nouă rană, fiecare cuvânt de ocară primit, fiecare secundă de libertate furată contribuie la un tablou simptomatic al consecinţelor de lungă durată ale violenţei domestice asupra victimelor extrem de complex.
Din punct de vedere al consecinţelor fizice, rănile, plăgile, vânătăile, echimozele, etc sunt semnele directe cel mai des întâlnite pe faţă, gât, torace sau piept. În ceea ce priveşte efectele de lungă durată, se identifică dureri sau stări de disconfort asociate cu diverse simptome recurente ale sistemului nervos central, precum dureri de cap, dureri de spate, stări de leşin sau convulsii. De asemenea, starea de abuz prelungit se asociază şi cu o vulnerabilitate mai crescută la boală în genere, şi, ca o consecinţă directă, cu o paletă largă de simptome şi tulburări asociate cu stări cronicizate de teamă şi stres, precum tulburările funcţiilor gastrointenstinale şi alte tulburări ale sistemului digestiv, infecţii virale, şi probleme cardiace [3].
Violenţa domestică implică un cost direct asupra societăţii ca întreg prin scăderea productivităţii, absenteism, şomaj, schimbări nejustificate ale rezidenţei si ale locurilor de muncă, creşterea utilizării serviciilor sociale şi de sănătate, juridice şi poliţienesti. [4]
Violenţa petrecută în sânul familiei, sursa primară de ataşament şi siguranţă a femeii, are ca efect principal distrugerea sentimentului de securitate personală. Consecinţele psihologice şi comportamentale sunt multiple, graniţa dintre normal şi patologic fiind foarte adesea dificil de trasat. Tabloul complex al femeii abuzate de soţ prezintă o femeie cu o stimă de sine care scade treptat, pe măsură ce ciclul violenţei se derulează, cu un simţ autocritic exagerat şi cu un sentiment de neajutorare acut. Neajutorarea este percepută din perspectiva rolului parental şi a celui conjugal, ceea ce duce la accentuarea sentimentului de vinovăţie pentru eşecul relaţiei de cuplu şi din viaţa familială. Efectele pe termen lung ale violenţei împotriva femeilor asupra sănătăţii mintale pot include:
- Tulburare de stres posttraumatic – rezultă din interacţiunea complexă între felul de a fi al persoanei dinainte de eveniment, experienţele similare din trecut, severitatea traumei şi alte evenimente care au loc pe parcursul procesului de recuperare. Trauma este un lucru extrem de personal. Tulburarea se caracterizează prin intruziuni repetate ale amintirilor dureroase în conştiinţă, însoţite de o excitabilitate crescută, precum şi de încercări constante de a preveni reapariţia amintirilor, prin intermediul unor strategii active şi pasive de evitare. Acest model al intruziunii şi evitării are drept efect acumularea progresivă a simptomelor şi a unor dizabilităţi în perioada care urmează expunerii la traumă.
- Depresie – rezultă din sentimentul profund de autoculpabilizare al victimei, care o determină pe aceasta să se critice intensiv şi să fie incapabilă să întrevadă în viitor fericire sau plăcere. Cercul vicios al depresiei se caracterizează prin energie şi motivaţie scăzute, oboseală ceea de determină reducerea activităţilor şi neglijarea care menţin sentimentele de culpabilizare şi lipsă de speranţă.
- Anxietate – Stresul psihologic la care sunt supuse victimele abuzurilor este variabil, totuşi unele simptome pot fi explicate prin contextul care provoacă teamă şi anxietate şi prin suferinţele psihice consecutive expunerii la factorii de stres traumatic: pericolul de deces, leziune severă sau violenţă sexuală.
- Suicid – riscul suicidar sau de autoagresivitate este extrem de crescut în cazul victimelor violenţei domestice şi este asociat cu sentimentul exagerat de vinăvăţie, al lipsei de speranţă şi a suportului social scăzut.
Consilierea psihologică a victimei este determinantă în procesul de recuperare a demnităţii şi integrităţii morale a femeii abuzate. Limbajul nu este numai un instrument pasiv folosit de terapeut pentru a transmite gândurile, ci este un proces dinamic prin care lumea victimei este înţeleasă şi reconstruită în comun. Felul în care privim femeia abuzată ca pe o “victimă” o fixează pe aceasta într-o poziţie pasivă, iar răspunsul la această situaţie înseamnă dependenţă de alţii sau de instituţii. A privi aceasta femeie în termen de “supravieţuitoare” a unui act de violenţă domestică, o pune într-o situaţie activă, îi recunoaşte capacităţile şi competenţele, iar acesta este şi răspunsul potrivit pentru a o reabilita, reautoriza şi reîmputernici cu abilitatea de a depăşi situaţia şi a-şi construi un nou drum în viaţă.
În vederea realizării unei alianţe terapeutice puternice, Missouri Coalition against Domestic Violence face următoarele recomandări:
- Ascultă: – furnizează un loc sigur şi retras pentru ca femeie să îşi spună povestea, nu accepta pe altcineva în încăpere, acordă suficient timp ca ea să se simtă confortabil pentru a furniza detalii despre abuz, începe cu povestea ei şi continua cu istoria problemei, validează experienţa şi spusele ei, clarifică ce nu ai înţeles, identifică dorinţele şi temerile, resursele şi nevoile din prezent, ajut-o să formuleze un plan de siguranţă
- Informează – despre resursele existente, explorează circumstanţele actuale şi opţiunile adecvate
- Facilitează – ajut-o să-şi evalueze răspunsul şi să înţeleagă consecinţele, facilitează legătura cu serviciile de suport presupun specifice
- Abilitează şi ajută: furnizează psiho-educaţie că să se simtă în siguranţă şi să dobândească un bun control asupra vieţii proprii şi să fie în siguranţă împreună cu copiii ei; validează-i alegerile şi capacităţile.
Victima violenţei în familie se poate adresa următoarelor instituţii:
- Unităţii de primire urgenţe din cadrul spitalului sau medicului de familie, pentru îngrijiri medicale;
- Poliţiei, pentru a depune plângere împotriva agresorului;
- Institutului (serviciului, laboratorului) de Medicină Legala, pentru certificat medico-legal;
- Direcţiei Generale de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului, pentru a beneficia de servicii sociale specifice;
- Centrelor de violenţă în familie (adăposturi, centre de recuperare pentru victimele violenţei domestice), pentru a beneficia de găzduire temporară, asistenţă socială, consiliere psihologică şi juridică, reinserţie socială şi profesională, informare sau îndrumare către alte instituţii;
- Unei organizaţii neguvernamentale (ONG) care oferă servicii sociale specializate pentru victimele violenţei în familie;
- Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială – Compartimentul pentru combaterea violenţei în familie, pentru a obţine informaţii, consiliere şi îndrumare către instituţiile competente.
În România, există în prezent:
- 50 de adăposturi pentru victimele violenţei domestice (600 de locuri);
- două centre de recuperare;
- două centre de informare şi sensibilizare a populaţiei;
- şase centre care se adresează agresorilor [5].
[1] Legea nr. 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
[2] Date obţinute de la Centrul FILIA – IGPR
[3] https://www.researchgate.net/publication/273454357_Violenta_in_familie_Teorii_particularitati_si_interventii_specifice
[4] http://www.vrasti.org/8.%20Evaluarea%20si%20interventia%20in%20criza%20data%20de%20violenta%20domestica.pdf
[5] https://www.medlife.ro/articole-medicale/violenta-in-familie-consecinte-medicale-consilierea-victimelor-va-fi-introdusa-ca-modul-de-studiu-in-programa-de-sanatate-si-asistenta-sociala.html
Alina Costache psiholog