Le vedem la fiecare pas. Fațada lor amintește de renumitul oraș al pierzaniei. Sunt un amestec de lumini colorate și strălucitoare dar și de mister căci nimic nu se vede prin vitrinele bine acoperite. Trebuie să intri ca să descoperi mirajul, promisiunea. Din păcate ”ceea ce se întamplă în Vegas…nu ramâne în Vegas”. Suferințele și dramele petrecute în spatele vitrinelor frumos luminate vor fi aduse acasă. Vor suferi familia, partenerul, copii și prietenii. Se vând obiecte, se amanetează, se fură și se minte. Promisiuni deșarte, jurăminte, până data urmatoare. “Doar de data asta”, “doar câțiva lei”, “voi recupera tot ce am pierdut” sunt cunoscute tuturor celor care au cunoscut un dependent de jocuri de noroc.
Cum se spune: “pentru orice există prima dată”. Așa începe și această dependență. Cu o promisiune, care se instalează de obicei pe o insatisfacție, pe o nevoie, pe o lipsă, pe o slabiciune, care nu a putut fi satisfacută altfel. Mirajul banilor câștigați ușor se împlinește ușor, alimentat de declarațiile altor jucatori care se laudă cu “câștigurile” lor (nu se laudă și cu pierderile lor, căci ei au fost deja prinși în capcană). Este de ajuns o singură dată ca 10 lei să fie transformați cu doar o apasare de buton în 100 sau chiar 1000! Ceea ce trăiește jucătorul în acel moment – este deja demonstrat – este echivalentul unei prize de cocaină. Creierul asociază imediat acea emoție, bucurie, împlinire, satisfacție, câștig, recompensă (iată câte lucruri sunt implicate într-un singur moment) pe care nu le-a obținut altfel cu obiectul care le-a furnizat – jocul. Este de ajuns o singură dată! Creierul învață foarte repede și foarte ușor de unde își obține plăcerea, mai ales plăcerea pe care nu a mai cunoscut-o niciodată. Nenorocirea s-a întâmplat deja și imediat ”norocul” se transformă în ghinion și ”promisiunea” în dezastru.
De obicei nevoia de a juca și de a repeta experiența câștigului, de a obține din nou starea aceea de beatitudine este imediată. Jucatorul de abia așteaptă să joace din nou. Va pierde. Spune că este doar o întamplare, un ”ghinion” de moment. Și repetă experiența cât de repede. Creierul caută repetarea experienței inițiale. Își caută deja ”doza”. Și este atât de prins încât nu mai recunoaște evidența, neagă realitatea. Nu poate accepta că numărul imens de săli de jocuri de noroc este dovada succesului lor pentru proprietari, nu pentru…jucatori. Cu cât nu obține ceea ce caută cu atât devine mai disperat. Pierderile încep să se adune. Dispare repede măsura, limita, rațiunea. Apar furia, ura, disperarea, minciuna. Oricine se interpune între jucător și, deja, obsesia lui (jocul) devine dușman. Se pierd nu doar bani ci și prieteni, relații, încredere, respect. În multe cazuri se pierde liniștea, siguranța, sănătatea, viața. Se pariază nu doar bani ci timp, relații, viitor, profesie, viață. Nu mai contează siguranța familiei, a partenerului, a copilului. Nu mai contează nimic! Este începutul sfârșitului.
De multe ori povestea durează ani de zile. Prins de propria dependență jucătorul de jocuri de ghinion, pardon, de noroc, este incapabil să se opreasca. Va păcăli, va minți, va fura, va amaneta orice și oricum, în căutarea dozei care nu mai vine. Un alt câștig aparut la un moment dat, deși neimportant, este interpretat ca o șansă către “revenire” către recuperarea pierderilor. Este doar (încă) o păcăleală. Și timpul trece, timp care duce la ruina personală, financiară, relațională.
Sunt foarte rare cazurile în care dependenții de jocuri de noroc caută singuri ieșirea din dependență. De obicei sunt forțați de familie, de partener. “Trezirea” are loc uneori odată cu hârtia de divorț și cu plecarea partenerului și/sau a copilului. Este o trezire dureroasă.
Puținele statistici (nu prea este nimeni interesat de fenomen) existente arată ca dependenții sunt de obicei tineri (și din ce in ce mai tineri, se observă), în cea mai mare masură barbați. Deși aparent jocurile de noroc sunt interzise persoanelor sub 18 ani sunt din ce în ce mai mulți tineri care povestesc faptul că joaca cu mult inainte de această vârstă, asta demonstrând că ceva nu este în regulă.
Dependența de jocuri de noroc este boală grea. Aceasta este realitatea, nu are rost să o negam. Este o boala grea ca orice fel de dependență, cu atât mai mult cu cât sămânța ei se află în mod natural, în oricare dintre noi! Surprinși? Iată explicația, arhiverificată și arhidemonstrată: noi toți trecem printr-o lungă perioadă de dependență la începutul vieții noastre. Suntem dependenți de părinții nostri, de familia noastră, de cineva care să aibă grijă de noi. Și stăm în această relație de dependență ani de zile, până când reușim să ne desprindem și să luăm viața pe cont propriu. Ceea ce înseamnă că toți purtăm înăuntrul nostru ”sămânța” dependenței. În unele cazuri însă, la unele persoane, istoria de viață activează această sămanță și pe ea se instalează dependența. Jocul pare să le ofere acestor persoane ceva ce nu au găsit altfel: sens, împlinire, bucurie, recompensă, senzație, bogăție. Dependența de jocul de noroc substituie de fapt altceva, ceva de care persoana are mare nevoie; o nevoie atât de mare încât caută satisfacerea ei cu orice preț!
Puterea minții umane este extraordinară. Așa cum caută cu orice preț să-și satisfacă o nevoie prin jocul de noroc așa poate fi învățată să caute în altă parte, una mai sănătoasă. Primul pas este ca persoana să facă…primul pas. Totul începe cu o expresie deja celebră: ”ca să tratezi o problemă trebuie să recunoști că ai o problemă”. Apoi să găsească un psihoterapeut cu experiență în tratarea dependențelor; uneori este necesară și participarea unui psihiatru care să ajute cu un tratament medicamentos căci dependența este adeseori însoțită de stări de anxietate, de depresie, de insomnii severe etc.
Cu alte cuvinte există întotdeauna o șansă, una reală, posibilă. Se poate recupera cu adevarat sănătatea, viața, relațiile, familia, copilul. Este nevoie de hotărâre și de efort. Recompensa, de data aceasta cea adevarată, VA MERITA!
Valentin Pescaru
psiholog, psihoterapeut, sexolog