Este un subiect despre care se vorbeste putin si se scrie si mai putin. Desi zilele trecute auzeam la radio ca rata divorturilor in Romania este in crestere, conform ultimelor studii, despre impactul separarii parintilor asupra copiilor nu avem prea multe date. La fel ca si in familie, atentia generala se canalizeaza pe cei doi fosti parteneri si mai putin pe copiii lor.
Hotararea de a divorta nu este una usoara pentru nimeni. Separarea aduce cu ea numeroase schimbari, influentand major toate planurile vietii. Se pot schimba statutul, numele, locuinta, relatiile sociale si chiar cele profesionale. Divortul poate reprezenta o trauma si vine impreuna cu multiple efecte negative peste care uneori se poate trece numai cu ajutor specializat.
Daca pentru doi oameni maturi, capabili sa isi asume o asemenea decizie, impactul este unul semnificativ, ce reprezinta divortul pentru copiii ai caror parinti iau hotararea de a trai separat?
Copiii nu au inca dezvoltate abilitatile de a-si gestiona emotiile in mod eficient. Separarea de unul dintre parinti poate fi echivalenta cu pierderea acestuia. Copilul nu intelege de ce mama si tata nu mai pot locui impreuna si poate sa se simta vinovat, trist, speriat. Schimbarea scolii si a colegilor, schimbarea locuintei, modul in care este privit de cei din jur si stigmatizat deoarece nu mai face parte dintr-o familie considerata „normala”, pun copilul in fata unei provocari greu de depasit. Criza existentiala se adanceste, iar acesta poate ajunge sa manifeste comportamente negative, caracterizate de opozitionism, iritabilitate, agresivitate sau sa se simta nesigur, trist (chiar depresiv), temator, anxios, sa-i scada capacitatea de concentrare pe o sarcina si implicit rezultatele scolare. Daca in viata parintilor apar alti parteneri, relatia parinte-copil sufera transformari importante ce-l pot afecta pe termen lung. De aceea, este important ca accentul sa fie pus pe pregatirea copiilor pentru divort si adaptarea la un nou mod de viata.
Separarea nu inseamna numai schimbarea locuintei sau partenerului, ci reprezinta adesea o impartire fortata a tot ceea ce a fost pana la un moment dat comun, inclusiv copilul. Si mai dureros este faptul cand acesta este „folosit” de cei care ar trebui sa il iubeasca neconditionat si sa-i protejeze integritatea fizica si psihica in diverse scopuri personale, cum ar fi:
– „copilul marfa” sau „copilul obiect” – situatie in care parintii au pierdut total din vedere existenta acestuia ca persoana implicata in situatie, neglijeaza nevoile de afectiune, ingrijire si protectie ale copilului, si il utilizeaza ca pe o moneda de schimb: ex. „daca vrei sa mai vezi copilul, sa-mi dai…”;
– „copilul instrument” – situatie in care, aparent, nevoile lui sunt pe primul plan; se negociaza insa puternic si supradimensionat aceste nevoi si, de fapt, se cauta satisfacerea nevoilor personale, cu utilizarea copilului ca instrument in negocierea unor drepturi de vizitare sau tutela. Este, de exemplu cazul rentelor marite excesiv, sume mult peste nevoile copilului, al obtinerii de bunuri in schimbul vizitarii etc.;
– „copilul arma” – este poate situatia cea mai neplacuta si mai dificil de gestionat, caci este cazul in care unul dintre parintii, cunoscand atasamentul copilului fata de celalalt parinte, utilizeaza copilul ca o arma pentru a-l face pe celalalt parinte sa sufere, impunand conditii absurde, atat in ceea ce priveste divortul, cat si tutela sau programul de vizitare;
– „copilul minge”, plasat de la un parinte la altul, fara sa aiba un loc bine definit, o siguranta afectiva si materiala;
Exista insa si o alta perspectiva asupra situatiilor in care sunt implicati copii in procesul de divort, perspectiva care vizeaza varsta biologica a copiilor. In functie de aceasta varsta, exista niste nevoi specifice ale copilului.
Varsta pe care o are copilul in momentul divortului trebuie privita prin prisma caracteristicilor de dezvoltare ale acestuia, care implica nevoi specifice: spre exemplu – copilul intre momentul nasterii si varsta de aproximativ 1 an nu diferentiaza foarte clar intre parinti, ceea ce inseamna ca procesul de divort in sine nu il va afecta foarte mult caci nu va fi constient de el. In schimb, in aceasta perioada, copilul este intr-o stare de dependenta absoluta de mama (sau de persoana care se ocupa de ingrijirea lui si de a-i oferi afectiunea necesara). In acest caz pierderea mamei, despartirea de aceasta (sau de persoana care se ocupa de ingrijirea copilului) poate fi devastatoare pentru copil, punand sub semnul intrebarii dezvoltarea lui viitoare. Indiferent care este persoana care-i poate oferi afectiunea si ingrijirea cele mai bune si mai potrivite nevoilor, copilul ar trebui sa fie centrul gasirii solutiei.
Fiecare varsta corespunde unei etape de dezvoltare a copilului caracterizata de cateva elemente: nevoi de afectiune, nevoi de ingrijire, nevoi de educatie, nivel de autonomie, grad de discernamant, etc.
Sunt insa si situatii in care se ajunge la divort cu maturitate, cei doi parinti asumandu-si in mod egal cresterea si educatia copilului. Amandoi sunt constienti ca ramanand impreuna intr-o relatie care nu le mai indeplineste anumite nevoi, pot face mai mult rau copilului decat separandu-se. Fiind pregatiti psihic si emotional sa mearga mai departe pe drumuri diferite, pot sa isi pregateasca si copiii sa accepte si sa invete schimbarea.
Desi divortul nu reprezinta o cauza care sa duca la boli psihice, daca nu se iau in considerare efectele negative ale acestuia asupra copiilor pe termen lung, poate fi un factor care sa-i faca mai vulnerabili sa dezvolte anumite afectiuni.
Valentin Pescaru, psiholog, psihoterapeut, sexolog
Raluca Ignat, psiholog