Psihoterapia tulburarilor degenerative ale creierului (dementelor)

Tulburările neurodegenerative sunt tulburări care definesc, printre altele, deteriorarea creierului. Demența este o afecțiune neurodegenerativă progresivă și ireversibilă, caracterizată de o varietate de simptome: deteriorare cognitivă, tulburări de memorie, deteriorare progresivă a capacității de desfășurare a activităților zilnice, precum și o serie de simptome neuropsihiatrice. Cercetările efectuate de mulți ani de zile au demonstrat o viteză de distrugere mult mai rapidă decât ar fi normal a neuronilor în paralel cu un proces de depunere a unor plăci de amiloid care împiedică transmiterea semnalelor nervoase între neuroni (proces comparabil cu formarea plăcilor de aterom pe vasele de sânge). Se măresc spațiile intracerebeloase și este afectată funcționarea generală a creierului. Asta este ceea ce se întâmplă ”în” și ”cu” creierul. Cauza însă este necunoscută. Mai multe ipoteze fac legătura ȋntre apariţia demenţei și traumatisme, tumori cerebrale, infecţii, boli cardio-vasculare, metabolice, fiziologice sau psihiatrice, precum și consumul de alcool, medicamente sau intoxicaţii cu metale grele. Anumite condiţii medicale precipitează declinul cognitiv. Ȋnsă, ȋn urma cercetărilor existente pȃnă ȋn prezent, nu s-a putut identifica ceea ce produce aceste transformări în creier. Nefiind stabilită cu exactitate cauza, nu există nici tratamente care să vindece bolile creierului. Tratamentele medicamentoase reușesc să îmbunătățească o perioadă de timp starea pacientului sau să încetinească evoluția bolii, însă nu o vor opri. Deteriorarea creierului, odată produsă, este ireversibilă cu mijloacele cunoscute în prezent.
Este important să înțelegem că demențele nu sunt boli în sine, ci mai degrabă o sumă de semne și simptome și trebuie sa facem distincția între nenumăratele forme de demență: degenerativă vasculară, Alzheimer, cu corpi Lewy, fronto-temporală etc.
Este de asemena important să înțelegem că nu toate persoanele vor dezvolta o astfel de afecțiune și că bătrânețea nu înseamnă automat demență. Circa 5% din persoanele cu vârsta între 65-70 ani vor fi afectate și 40% din persoanele cu vârsta peste 85 ani.
Înainte de toate este important să știm cum să gestionăm situația. De cele mai multe ori demențele debutează fără semne majore: ratarea unor sarcini, îndeplinirea greșită a altora, uitarea unor informații, dificultăți de planificare etc. Într-o mare măsură acestea sunt considerate ca fiind acceptabile la persoanele peste o anumită vârstă. Din păcate, tocmai acesta este motivul pentru care multe persoane se prezintă foarte târziu la specialist. Evaluarea afecțiunilor degenerative și a tulburărilor cognitive este efectuată de către echipe multidisciplinare formate din neurolog, psihiatru, psiholog. Diagnosticarea cât mai rapidă este esențială pentru stabilirea tratamentului și a terapiilor alternative.
Și în cazul demențelor, la fel ca în multe alte situații, nu trebuie făcută confuzia între afecțiune și pacient. Persoana este una, tulburarea este alta, în sensul în care există diferențe mari în felul în care creierul diferitelor persoane gestionează situația. În practică se văd adeseori persoane cu deteriorare majoră a creierului care functionează foarte bine și persoane cu deteriorare moderată care sunt puțin funcționale. Aici este rolul psihologului clinician cu experiență să evalueze corect posibilitățile persoanei și să întocmească planul corect de abordare. Sunt destule cazuri în care combinația între tratamentul medicamentos și tehnicile psihoterapeutice specifice pot obține rezultate extraordinare în menținerea sau recuperarea funcțiilor cognitive și executive. În stadiile ușoare sau moderate ale afecțiunilor beneficiile psihoterapiei pot fi surprinzătoare.
În ultimii ani centrele pentru studierea și tratarea bolilor neurodegenerative din țările dezvoltate au pus la punct terapii specifice conduse de către psihologi clinicieni si psihoterapeuti. S-a constat ca unele functii ale creierului pot fi repornite sau substantial imbunatatite, si ca procesul de regenerare a neuronilor este posibil. Stimularea intelectuala corecta si sustinuta poate stimula activitatea creierului si recuperarea nivelului de functionalitate.
Psihoterapia tulburarilor neurodegenerative este organizată sub forma grupurilor de terapie, fapt care satisface și nevoia de socializare a persoanelor în vârstă; acest tip de psihoterapie îmbină tehnici și exerciții pentru îmbunătățirea și dezvoltarea funcțiilor cognitive: atenție, concentrare, memorie, efectuare de sarcini, colaborare, planificare etc.
Din păcate sistemul medical de stat nu susține astfel de forme de terapie, ceea ce înseamnă că soluția stă în sistemul particular, mult mai flexibil, mai adaptat, mai informat și mai deschis către noutate.
Specialiștii Clinicii Serenity din București dezvoltă un astfel de program de terapie pentru persoanele cu demență și tulburări neurodegenerative. Admiterea în program se face în urma discuțiilor și a evaluării realizate de către psihologi cu experiență și cu respectarea criteriilor de admitere. Ȋn cadrul terapiei de grup, persoanele afectate de astfel de afecţiuni au ocazia să socializeze, să ȋși exerseze memoria, atenţia, concentrarea, orientarea ȋn spaţiu, percepţia și funcţiile executive ȋn prezenţa specialiștilor. Iar studiile confirmă contribuţia adusă de terapiile de grup la conservarea autonomiei, ȋncetinirea procesului de degradare cognitivă, creșterea stimei de sine și echilibrului emoţional proporţional cu calitatea vieţii.

Nu ai niciun produs în coș.