O postare de pe o rețea socială mi-a atras atenția, căci este un exemplu clar al unuia dintre cele mai distructive tipuri de relație – ceea ce se numește „trauma bonding” („atașamentul traumatic” care este o legătura psihologică puternică ce se formează între victimă și agresor într-o relație abuzivă, prin alternanța dintre violență și afecțiune).
Iată postarea și pe urmă analizăm situația:
„Sunt căsătorită de la 16 ani…am și un copil. Tatăl copilului bea de când l am cunoscut …am trăit 3 ani de zile în băuturi, bătăi, jigniri. Toate astea I am suportat pana într-o zi. Mi am găsit un centru de mame ,am plecat de la el acolo…iar acolo nu am putut rezista sa stau fără el…pentru ca l am iubit așa monstru cum era …eu îl iubeam, de ce? Nu știu…Am fost o femeie independenta, am ajuns cat de cât pe picioarele mele ,am avut un loc de munca ,ma descurcam sa ma intretin și singura cu copilașul. Pana m am împăcat din nou cu el,țineam legatira cu el pentru copil…vreo 6 luni de zile
Ne a „demonstrat” ca s a schimbat .
După acele 6 luni n e am împăcat, eu fericita cu gândul ca s a schimbat! totul a fost frumos pana ce a trecut o luna de zile și a început iar cu alcoolul…am făcut și o mare greșeală ca m am băgat în banci din cauza ca nu aveam bani, am rămas rămas fără loc de munca ,mi au făcut poprire pe carduri. Și am rămas legata de el.. Acum bea încontinuu, nu ii mai pot spune nimic ..dacă aduce bani acasă avem…dacă nu nu avem… ma jignește.. am încercat sa ajung la centru ala inapoi nu ma mai primește.. Simt ca nu mai am nici o putere sa sper ca se va schimba lângă el… ma ofilesc zilnic de tristețe…îmi spune ca ma iubește. ..dar se distrează bea, se droghează. ..și eu stau acasă (el e plecat în străinătate) …eu stau și depind de el.. câteodată îmi vine sa îmi pun capăt zilelor ..pentru ca nu mai vad Luminița de la capătul tunelului”
„L-am iubit așa monstru cum era… de ce? Nu știu.”
Aceasta este una dintre cele mai sincere și dureroase fraze pe care le poate rosti o victimă a unei relații abuzive. Și, paradoxal, este și una dintre cele mai ușor de înțeles din punct de vedere psihologic.
Ce este trauma bonding? (atașamentul traumatic)
Trauma bonding nu este „iubire oarbă”, nici slăbiciune de caracter. Este un atașament patologic care se formează între victimă și agresor atunci când:
– există abuz repetat (emoțional, fizic, verbal);
– episoadele de violență sunt intercalate cu momente de afecțiune, promisiuni și „căință”;
– victima trăiește frică și speranță în același timp.
Creierul ajunge să asocieze ușurarea (când agresorul „se liniștește”) cu iubirea. Exact ca într-o dependență.
Cum se vede trauma bonding în cazul prezentat?
Dacă analizăm textul, observăm un tipar foarte clar:
1. Debut timpuriu + vulnerabilitate: „Sunt căsătorită de la 16 ani…”
Atașamentul se formează într-o perioadă în care identitatea emoțională este încă fragilă. Relația devine scheletul psihic al persoanei.
2. Abuz sever + normalizare: „3 ani de zile în băuturi, bătăi, jigniri.”
Abuzul devine fundalul vieții. Nu mai este perceput ca excepție, ci ca normalitate.
3. Separare – dar imposibilitatea ruperii emoționale: „Nu am putut rezista să stau fără el…”
Aici apare atașamentul traumatic în forma lui pură: corpul pleacă, dar atașamentul rămâne.
4. Iluzia schimbării: „Ne-a demonstrat că s-a schimbat.”
Agresorul oferă exact cât trebuie pentru a reactiva speranța. Victima investește din nou – emoțional, psihic, financiar.
5. Captivitate financiară și psihologică: „Am rămas legată de el…”
Dependența nu mai este doar emoțională, ci și materială. Ieșirea devine realist imposibilă, nu doar dificilă.
6. Anularea identității personale: „Mă ofilesc zilnic… nu mai am putere.”
Trauma bonding nu distruge doar relația, ci identitatea.
7. Idei suicidare: „Câteodată îmi vine să îmi pun capăt zilelor…”
Aici nu mai vorbim de „problemă de cuplu”, ci de o urgență psihologică.
De ce „îl iubește”, deși o distruge? Pentru că nu îl iubește pe el, ci:
– versiunea lui din momentele „bune”;
– promisiunea că „va fi altfel”;
– ideea că fără el nu există viață.
Trauma bonding confundă supraviețuirea cu iubirea.
De ce este atât de greu să pleci?
Pentru că trauma bonding:
– dezactivează gândirea critică;
– activează frica de abandon;
– produce sevraj emoțional la separare;
– întreține vina și rușinea („e vina mea”);
– distruge încrederea în propriile resurse.
De aceea, simplul „pleacă” spus din exterior este inutil și adeseori perceput ca agresiv: „unde să mă duc, cu un copil (sau mai mulți) fără bani, fără serviciu, fără casă?”
Un mesaj esențial pentru persoanele care se recunosc într-o astfel de situație:
Dacă te regăsești în acest text:
– nu ești slabă;
– nu ești nebună;
– nu ești vinovată.
Ești prinsă într-un mecanism psihologic extrem de puternic. Și se poate ieși, dar nu singură. Caută ajutor! Fără ca el să știe, pregătește totul până vei avea posibilitatea și puterea de a pleca!
Ideile de suicid sunt un semnal de alarmă major.
Dacă cineva ajunge aici, ajutorul specializat nu mai este opțional, este necesar!
În România:
– Telverde antisuicid: 0800 801 200 (24/7)
– Centrele de consiliere pentru victimele violenței domestice
– Psihoterapie specializată în traumă
Concluzie
Trauma bonding (atașamentul traumatic) este una dintre cele mai crude forme de închisoare psihologică: lanțurile nu se văd, dar sunt extrem de rezistente. A înțelege acest mecanism este primul pas spre ieșire.
Nu spre vină. Nu spre rușine. Ci spre recuperarea identității.
Valentin Pescaru
psiholog, psihoterapeut, sexolog
